Fotbal: Fazele controversate analizate de VAR, difuzate pe ecranele uriaşe de pe stadioanele din Premier League

Cluburile din prima ligă engleză de fotbal au votat în favoarea difuzării unor imagini cu fazele controversate analizate de sistemul de arbitraj video (VAR) pe ecranele uriaşe aflate în interiorul stadioanelor, informează Reuters.

'Dacă VAR consideră că există un clip video final care le poate explica fanilor întoarcerea unei decizii, acesta va fi difuzat pe ecranele uriaşe', a precizat Premier League într-un comunicat. Sistemul de arbitraj video a fost utilizat, în premieră, la Cupa Mondială de fotbal, anul trecut în Rusia, precum şi în fazele superioare ale Ligii Campionilor din acest sezon, urmând să fie folosit şi în Premier League, începând din sezonul viitor.

Premier League a mai anunţat că se află în căutarea unor soluţii pentru ca suporterii să vadă reluările respective pe telefoanele mobile, prin intermediul unei aplicaţii. A fost creată, de asemenea, o grafică ce va fi afişată pe ecranele uriaşe pentru a explica orice întârziere legat de VAR, în cursul meciului, precum şi toate deciziile luate în urma arbitrajului video. Decizia Premier League este o premieră pentru fotbalul mondial. Sistemul VAR a fost utilizat deja în unele campionate din Europa, precum cele ale Germaniei sau Spaniei, însă fără să fie prezentate fazelor controversate şi suporterilor, prin intermediul ecranelor uriaşe, acestea fiind revăzute doar de către arbitrii însărcinaţi cu analizarea lor, scrie Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel