"Domnule Ponta, dacă semnați acest proiect, intraţi în puşcărie! Să nu spuneţi că nu v-am zis!"

Premierul Victor Ponta, aflat, joi, la Constanța, alături de Radu Mazăre și alți lideri politici importanți, a fost avertizat de un fost ministru al Justiției, ca de la jurist la jurist, că dacă va semna, va face pușcărie. 

Este vorba despre semnarea hotărârii de Guvern prin care 13% din acţiunile Portului Constanţa să fie transferate gratuit la Consiliul Local Constanţa.

"Eu vreau să spun, nu ca politician, nu ca prim-ministru ce se află, nu ca opozant, vreau să-i spun aşa, ca de la jurist la jurist, de la avocat la procuror: «domnule Ponta, dacă semnaţi această hotărâre de guvern, acest proiect aşa cum este el scris astăzi, intraţi în puşcărie! Să nu spuneţi că nu v-am zis»", a precizat Cătălin Predoiu, într-un comunicat de presă. 

VEZI și: Vizita lui Victor Ponta în Constanța, un singur ”obiectiv DNA”. Ce a evitat premierul 

PDL-istul susține că întâlnirea dintre Victor Ponta și Radu Mazăre seamănă cu vizita a doi gangteri, care merg în recunoștere, înainte de spargere. 

"Vizita aceasta pe care domnul Ponta o face azi domnului Mazăre, înţeleg că vizitează Portul Constanţa, seamănă foarte mult, ţinând cont de acest proiect de hotărâre, seamănă, până nu semnează nu vreau să spun chiar este, seamănă cu vizita a doi gangsteri care fac o recunoaştere înainte să dea lovitura, înainte să dea spargerea, se duc să vadă ce este acolo, e vreun geam deschis, e vreo uşă lăsată fără încuietoare, seamănă cu vizita a doi oameni onorabili", a mai spus Cătălin Predoiu.

VEZI și: Băsescu: Marele barcagiu Ponta s-a dus la mare sa mănânce mazăre, să-i dea portul, e ultimul lucru pe care nu îl avea măscăriciul național

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel