Fluviul Dunărea, debit peste media multianuală a lunii februarie

Ema Apostu / 06 feb 2018 / 07:13 Salveaza PDF Comentarii
dunarea iarna
Descriere foto: dunarea iarna

Valoarea debitului Dunării, la intrarea în ţară, va continua să rămână peste media multianuală a lunii februarie, reiese din prognoza de specialitate, publicată de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA). 

Estimările hidrologilor arată că, până pe 12 februarie, ora 7:00, în aval de Porţile de Fier, debitele fluviului Dunărea vor fi în prima parte a intervalului în scădere pe sectoarele Gruia - Olteniţa şi Brăila - Tulcea, şi în creştere pe sectorul Călăraşi - Vadu Oii, iar în a doua parte a intervalului vor fi în creştere pe sectorul Gruia - Vadu Oii şi relativ staţionare pe sectorul Brăila - Tulcea. 

Per ansamblu, debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în creştere în primele cinci zile, până la valoarea de 7.400 mc/s, apoi staţionar până la sfârşitul intervalului, situându-se peste media multianuală a lunii februarie (5.300 mc/s). 

Potrivit INHGA, pe râuri, în intervalul 6 - 12 februarie, debitele medii zilnice vor fi în general în scădere, cu excepţia cursurilor inferioare ale râurilor mari unde vor fi în creştere prin propagare şi râurile din bazinul Prutului unde vor fi relativ staţionare. 

În următoarea perioadă, debitele vor fi în general în creştere ca urmare a precipitaţiilor lichide prognozate, cedării apei din stratul de zăpadă, evoluţiei formaţiunilor de gheaţă şi propagării, mai puţin în ultimele zile ale intervalului când vor fi în scădere în bazinele superioare ale râurilor mari. 

Formaţiunile de gheaţă vor fi, în general, în restrângere şi diminuare, însă în primele zile ale intervalului acestea vor fi în uşoară intensificare pe râurile din zona de munte, relatează Agerpres.

[citeste si]



Te-ar putea interesa








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2018 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


n-nxt.12