Urmărește emisiunea live


Florina Presadă a demisionat din USR. Face acuzații grave

Florina Presadă şi-a anunţat demisia din USR.

"Momentul despărțirii de USR Azi mi-am înaintat demisia din USR biroului filialei USR Sector 3.

A fost o decizie pe care am luat-o cu inima grea dar privind spre viitor. Adevărul este că nu mă mai regăsesc în această construcție politică de ceva vreme iar după decizia BN USR de aseară de a-l propune pe Călin Badiu ca secretar de stat la Ministerul Dezvoltării, mi-a fost clar că expertiza mea nu mai este de folos în această organizație.

Dubla măsură, ipocrizia, lipsa de transparență și politica de gașcă au devenit emblematice pentru noul USR.Numirile politice pentru anumite poziții sunt firești și pot accepta că cei ajunși la putere îi vor prefera pe unii în detrimentul altora, dacă au de ales între oameni cu competențe similare. Dar ce nu pot accepta este ca în urma acestor numiri să aibă de suferit serviciul public sau ca aceste numiri să nu țină cont deloc de competențe. Mă bucur că am făcut parte din efortul de împrospătare a clasei politice românești început în 2016 alături de voi. Mă bucur de asemenea că am putut contribui la promovarea unor teme de care societatea românească are nevoie: reforma electorală, reforma administrației publice, respectarea drepturilor omului", a transmis Florina Presadă.

Presadă: Nu e timpul pierdut pentru apariția altor noi formațiuni politice

"Au fost 4 ani plini, din care am învățat foarte mult, ca om și ca politician. Am cunoscut în USR oameni extraordinari pe care altfel nu i-aș fi întâlnit. Din păcate, mulți dintre ei au părăsit deja partidul și mulți o vor mai face. Nu v-am mințit, am crezut și am acționat sincer în orice moment. Mi-a fost drag să fiu în stradă în campanii sau la evenimente cu voi și am apreciat mereu întâlnirile noastre, în persoană sau online. Am beneficiat de energia dată de voi, generată de credința că se poate și altfel. Și se poate! Încă mai cred acest lucru. Nu e timpul pierdut pentru apariția altor noi formațiuni politice în care să se regăsească oameni ca mine și ca voi și care să fie mereu și mereu factorul de progres în societate și în politică. România are nevoie de noi.

Despărțirea mea de USR nu înseamnă și dorința de a mă despărți de politică. Așa că rămânem împreună și iubim România cu ochii deschiși!", a transmis Florina Presadă pe Facebook.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel