Fiul lui Adriean Videanu, Andrei, are o vastă experiență în afaceri, după cum au arătat Oana Stancu și Adrian Ursu, în emisiunea "Exces de Putere", de la Antena 3.
Andrei Videanu este asociat în domeniul materialelor reciclabile, dar și în zona energiei și imobiliarelor. Potrivit datelor furnizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului, fiul lui Adriean Videanu, Andrei Valentin Videanu este asociat în două societăți comerciale (SC DISTRIB VITAL SRL, SC ROM WASTE SOLUTION SRL), ambele având ca obiect de activitate recuperarea materialelor reciclabile.
Potrivit informațiilor citate de Oana Stancu, care vor fi detaliate luni, în ediția tipărită a Jurnalului Național, DISTRIB VITAL SRL a fost preluat în 2010 de Andrei Valentin Videanu de la foștii acționari. Fiul lui Adriean Videanu este asociat în această firmă cu fiul lui Dumitru Creștin, Vasile Teodor Creștin. Dumitru Creștin este fratele lui Vasile și Ioan Creștin, implicați în dosarul "Bancherilor". Firma a fost mutată în București, într-o clădire despre care se spune că aparține familiei Creștin. În această firmă mai este asociat și un anume Vlad Ionuț Ioancea. Cel din urmă a înființat a doua firmă în care este asociat fiul lui Adriean Videanu, SC ROM WASTE SOLUTION SRL, în 2011, iar în aprilie 2012 cesionează părțile sociale către Andrei Valentin Videanu și Vasile Teodor Creștin, dar și către o tânără Theodora Iulia Florescu. În 2012, decid să majoreze capitalul social prin aportul societății SC IBERIA RENOVABLES SRL. În noiembrie 2012, Andrei Videanu cesionează acțiunile deținute. Nouă luni mai târziu, a fost înființată o nouă societate cu același nume, același CUI și același obiect de activitate și cu aceiași acționari. În 3 octombrie, firma a fost implicată într-un incident cu deșeuri radioactive. A fost descoprit un container în Argeș cu valori ale radioactivității peste limita fondului natural. Transportul a fost opri, containerul a fost depozitat într-o hală, sub pază permanentă și supraveghere video.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News