Femeile se vor pensiona la 63 de ani, iar bărbații la 65

Comisia de muncă a Camerei Deputaţilor a admis solicitarea președintelui Traian Băsescu de reexaminare a Legii pensiilor și a adoptat, cu 15 voturi pentru şi 5 voturi împotrivă, ca vârsta standard de pensionare la femei să fie de 63 de ani, iar la bărbaţi de 65 de ani.

batrani

Deputaţii PDL, independenţii aparţinând UNPR şi cei ai UDMR au votat ca raportul comsiei să conţină doar modificarea vârstei de pensionare a femeilor de la 65 la 63 de ani, în timp ce PSD şi PNL au arătat că, dacă nu se va scădea şi stagiul de cotizare, femeile vor fi discriminate, vor ieşi cu o pensie mai mică decât bărbaţii.

Social-democrații Ioan Cindrea şi Dan Mircea Popescu spus, după vot, că este o zi neagră pentru pensionari şi se face o nedreptate femeilor prin maniera de calcul al pensiei.

"Este o mare nedreptate pentru femei, pentru că se modifică doar vârsta de pensionare a femeilor, iar stagiul de cotizare rămâne de 35 de ani, ca şi la bărbaţi. Astfel, femeile vor avea o pensie mai mică decât a bărbaţilor, fiind depunctate", a explicat Cindrea, citat de Mediafax

Deputatul PDL Mircea Toader a replicat că este o "zi luminoasă" pentru pensionari deoarece aceştia vor avea garanţia că li se va plăti pensia. "Urmează un pachet de legi care să susţină Legea pensiilor", a adăugat Toader.

La şedinţa Comisiei de muncă au fost prezenţi doar 5 reprezentanţi ai opoziţiei, 4 de la PSD şi unul de la PNL, Aura Vasile arătând că aceia care lipsesc protestează faţă de faptul că numărul membrilor comisiei a fost mărit de plen pentru ca puterea să aibă majoritate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel