Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ condamnă comportamentul agresiv al cadrelor didactice

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ nu va tolera niciodată comportamentul neadecvat sau chiar agresiv al cadrelor didactice şi consideră că astfel de persoane nu ar trebui să lucreze în sistemul de învăţământ.

"Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ reprezintă interesele a peste 130 de mii de angajaţi din sistemul de educaţie, dar niciodată nu va tolera comportamentul neadecvat sau, mai mult de atât, agresiv al cadrelor didactice. Educaţia nu înseamnă violenţă, iar şcoala nu este un teren de luptă! Acesta este mesajul pe care trebuie să îl înţeleagă, în egală măsură şi cadrele didactice, dar şi elevii şi părinţii", se arată într-un comunicat al FSLI, remis vineri AGERPRES.

Poziţia sindicaliştilor vine în urma cazului de la Satu Mare, unde o învăţătoare a fost reţinută pentru rele tratamente aplicate minorului şi purtare abuzivă, după ce a atacat, cu spray paralizant, doi elevi care îi deranjau ora. În opinia FSLI, cazul arată, încă o dată, problemele mari cu care se confruntă sistemul de educaţie.

"Evaluările psihologice trebuie realizate periodic şi într-un mod profesionist. Noi nu putem tolera un astfel de comportament venit mai ales din partea cadrelor didactice, care poate traumatiza copiii. Considerăm că astfel de persoane nu ar trebui să lucreze în sistemul de învăţământ, iar în cazul în care se întâmplă să fie luate măsuri imediate, atât din partea conducerilor şcolilor, dar şi din partea organelor abilitate", afirmă sindicaliştii.

FSLI atrage atenţia că şcoala trebuie să fie un spaţiu al educaţiei, al dezvoltării emoţionale şi intelectuale, nu al violenţei, al vandalismului sau al discriminărilor de orice gen.

"Nu tolerăm comportamentul agresiv al unei persoane a cărei menire este să îi îndrume pe copii. Ceea ce a făcut învăţătoarea din Satu Mare este de condamnat. Nu are nicio justificare în faţa unor copii de 6 şi de 7 ani; are legătură cu incapacitatea de a-şi face meseria, iar pentru acest motiv acest cadru didactic trebuie sancţionat şi chiar eliminat din sistemul de educaţie. În şcoli avem nevoie de profesionişti, de oameni dedicaţi acestei nobile meserii, oameni care cultivă binele, nu oameni care fac rău. Întotdeauna la un comportament agresiv se va răspunde cu unul agresiv. Este un adevăr faptul că ne confruntăm şi cu situaţii în care victime ale agresiunilor făptuite de elevi sau părinţi sunt cadrele didactice, dar răspunsul în faţa acestor situaţii nu îl reprezintă tot un comportament violent, în care angajaţii din sistem ajung să îi rănească pe elevi. Cele două cazuri, de la Satu Mare şi Giurgiu, petrecute la distanţă de o zi, ne arată cât de mari sunt carenţele în sistemul de învăţământ românesc şi că avem nevoie de măsuri prin care nici elevii şi nici cadrele didactice să nu mai fie victime ale violenţei din şcoli. Şcoala trebuie să redevină locul în care se face doar educaţie!", a declarat preşedintele FSLI, Simion Hăncescu.


Te-ar putea interesa

Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.24