Federaţia Asociaţiilor Vânătoreşti: Impactul emoţional, dacă ursul nu avea nume, ar fi fost mult redus

Unsplash
Unsplash

Federaţia Asociaţiilor Vânătoreşti reacţionează după ce ursul Arthur, cel mai mare exemplar din România, a fost ucis de prinţul Emanuel von und zu Liechtenstein. Federaţia afirmă că dacă ursul nu avea un nume, cazul nu ar fi stârnit atâta emoţie. 

„Suntem convinşi că organele abilitate au acţionat cu deplina respectarea a legii şi considerăm că extragerea exemplarelor agresive de urs brun este pe deplin justificată, nefiind posibil să fie pusă în balanţă viaţa umană, în contrapartidă cu viaţa unui animal. Atacurile urşilor bruni, din ultima perioadă, care s-au soldat cu rănirea mai multor români şi chiar cu decesul unora, ne determină să solicităm Ministerului Mediului şi domnului ministru Tanczos Barna să trateze această problemă cu maximă atenţie. Considerăm că măsura interzicerii vânătorii la ursul brun nu este în toate cazurile o măsură salutară şi nu duce la protejarea speciei, ci, din contra, la apariţia unor situaţii care vor arunca umbre de îndoială asupra practicării corecte, responsabile şi legale a vânătorii, precum şi la apariţia unor situaţii extrem grave de agresivitate animală, care nu mai pot să fie controlate”, se menţionează într-un comunicat al federaţiei, citat de DIGI24

VEZI ŞI  Bogdan Chirieac critică ONG-urile care au tăcut în cazul ursului Arthur: Niciun fel de reacţie. Se luptau pentru albina albastră, pentru şobolanul nu ştiu cum

"Impactul emoţional fără un nume dat ursului ar fi fost mult redus"

 

„Suntem conştienţi că impactul media şi emoţional al unei ştiri fără un nume dat ursului ar fi fost mult mai redus, cu atât mai mult cu cât numele 'Arthur' are o rezonanţă regală. Având în vedere situaţia creată, solicităm autorităţilor statului să efectueze un studiu ştiinţific al populaţiei de urs în vederea reglementării ştiinţifice a cotei anuale de recoltare a ursului”, se mai spune în comunicat.

VEZI CÂT a plătit prințul Emanuel pentru uciderea ursului Arthur. Suma ar fi de cel puțin trei ori mai mare, potrivit președintelui Agent Green

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri





Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt1
YesMy