Facturi uriașe la curent electric. Reacțiile românilor: "3.500 de lei pentru un apartament cu 2 camere" / "Eu am plătit 4.500 de lei"

Facturi uriașe la curent electric. Reacțiile românilor / Foto: Pixabay
Facturi uriașe la curent electric. Reacțiile românilor / Foto: Pixabay

După ce o familie din Alba Iulia s-a trezit cu o factură la curent de peste 27.000 de lei, au apărut și alți români care spun că au primit facturi uriașe.

O familie din Alba a a avut parte de o zi de weekend mai mult decât neobișnuită. Aceștia au rămas în stare de șoc atunci când și-au consultat, online, factura la curent. Ei au descoperit că au de plată peste 27.000 de lei. Indignați, oamenii au postat documentul pe rețelele de socializare și spun că nu poate fi altceva decât o greșeală. De la apariția acestei știri, ( o găsești AICI) și alți români au povestit pe rețelele de socializare că s-au trezit cu facturi uriașe la curentul electric.

"Dacă mie mi-a venit pentru un apartament de 2 camere o factură de 3.500 lei pe lună (consum pe 4 ani în urmă), după ce am trecut în piața concurențială, sunt un caz fericit… am contestat cu dovezi și aștept în termen de 30 de zile recalcularea facturilor. Dacă nu se rezolvă voi face public numele firmei care execută furt calificat al abonaților de bună credință.", a scris un cititor DC NEWS din Sibiu, în comentariile de pe pagina de. Facebook

"Și eu am plătit 4500 lei și ultima factură este de 700 lei!", a scris o femeie.

VEZI ȘI: Facturi la curent, umflate cu 65%. Adrian Câciu, semnal de alarmă: CAPCANA ofertelor înșelătoare

Electrica Furnizare, despre factura de 27.800 de lei

Electrica Furnizare a reacționat ulterior în legătură cu factura la curent de 27.808 lei, primită de familia din Alba Iulia.

”Electrica Furnizare informează cu privire la cazul clientului din Alba Iulia, care a primit o factură în valoare de 27.808,13 lei, ca urmare a unei anomalii pe lanțul de facturare și în sistemul informatic. Electrica Furnizare precizează că factura menționată în cadrul articolelor de presă este o factură cu caracter de regularizare, emisă în baza citirii efectuate de către operatorul de distribuție zonal.

Din cauza unei anomalii pe lanțul de facturare și în sistemul informatic, factura în cauză a fost transmisă automat, în mod eronat, către client. Compania Electrica Furnizare a luat decizia de a storna factura până la clarificarea modului de funcționare a întregului lanț de facturare, inclusiv a contorului de la locul de consum în cauză”., a anunțat Electrica Furnizare, potrivit Alba24.ro.

Florin Cîțu refuză reducerea TVA la energie: "Nu vreau să umblăm la sistemul fiscal"

Reducerea TVA la energie ar fi o soluție permanentă la o problemă temporară, a declarat sâmbătă, la Botoșani, premierul Florin Cîțu, care a precizat că nu poate fi de acord cu astfel de modificări ale sistemului fiscal.

„Am venit cu soluția de a aduce mai aproape implementarea legii consumatorului vulnerabil, în loc de octombrie 2022 să se aplice de la 1 ianuarie 2022. Avem o soluție de a compensa o parte din factură pentru lunile de iarnă de anul acesta pentru consumatorii vulnerabili. Nu vreau să umblăm la sistemul fiscal pentru că după aceea este foarte greu să revenim asupra lui și implicațiile sunt total diferite. Dar vom susține în această iarnă consumatorii vulnerabili și o mare parte a populației va trece peste acestă iarnă fără să aibă un impact din creșterea prețurilor... Vom compensa o parte din factură. Multe din aceste companii au avut profituri mai mari decât se așteptau așa că sunt sigur că există resurse pentru a susține”, a declarat premierul conform Mediafax.

În ultima perioadă furnizorii de energie electrică și de gaze naturale au notificat consumatorii cu creșteri ale prețurilor, care ajung în unele cazuri să fie duble sau triple.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel