Preşedintele PSRO, Mircea Geoană, a afirmat, marţi, referitor la atentatele de la Bruxelles, că este vorba despre 'o adevărată declaraţie de război împotriva Europei'.
'Este o adevărată declaraţie de război împotriva Europei, ca civilizaţie, ca patrie a libertăţilor fundamentale şi umane. Este o continuare a unui război jihadist care a început în urmă cu un secol şi care a ajuns astăzi la un nivel de perfecţionare şi de acţiune practic militarizată. Suntem în faţa unuia dintre cele mai importante riscuri pentru securitatea noastră ca europeni, dar şi pentru modul nostru de a funcţiona ca societăţi democratice', a declarat senatorul Mircea Geoana, fost ministru de Externe.
Geoană a subliniat că este nevoie de solidaritate şi cooperare în zona serviciilor de informaţii la nivel european şi o mai bună relaţie cu SUA, care dispune de capacităţi vaste de anticipare a unor astfel de fenomene.
[citeste si]
'Bănuiesc că un nivel crescut de alertă este deja operaţional. (...) Sunt convins că avem structuri suficient de robuste şi de anticipative în aşa încât protejarea securităţii teritoriului naţional să poată fi realizată. (...) Îmi este teamă de reacţia pe care publicul occidental o va avea în faţa valului de migraţie. Vor asocia, în mod inevitabil, terorismul, jihadismul cu migraţia de natură musulmană şi din Orientul Mijlociu. Îmi este teamă că vor exista politicieni în Europa de vest care să blameze tot ce înseamnă lucrător străin legal sau nelegal din Orient sau din Europa de est', a spus el.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News