Explozie Roman. Bărbat cu arsuri preluat de SMURD

Foto cu caracter ilustrativ
Foto cu caracter ilustrativ

Un bărbat de 41 ani, din municipiul Roman, a suferit arsuri pe circa 30% din suprafaţa corpului, în urma unei explozii din garsoniera sa, a declarat, sâmbătă dimineaţa, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, căpitanul Andrei Grancea. 

Potrivit sursei citate, deflagraţia a avut loc în jurul orei 06,00, atunci când victima a revenit acasă şi a aprins lumina, imediat producându-se explozia. "Cauza o constituie acumularea de gaz şi acţionarea întrerupătorului de la instalaţia de iluminat. Explozia nu a fost urmată de incendiu", a precizat Grancea. 

Victima a fost transportată cu ambulanţa SMURD la Spitalul municipal Roman

Purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ a precizat că, din primele cercetări, nu a fost afectată structura de rezistenţă a blocului şi nici nu s-a impus evacuarea locatarilor. Garsoniera unde s-a produs explozia se află într-un bloc cu 4 etaje, de pe strada Tudor Vladimirescu din Roman, iar la sosirea pompierilor circa 10 persoane se autoevacuaseră, dar nu au necesitat îngrijiri medicale. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel