Explozie Piatra Neamţ. Ce se întâmplă cu locatarii blocului afectat

Persoanele ale căror locuinţe au fost afectate în urma exploziei de miercuri şi nu mai pot locui în imobile vor fi adăpostite temporar într-un centru din cartierul Speranţa, a declarat purtătorul de cuvânt al Prefecturii Neamţ, Adrian Niţă. 

"Se va proceda la evaluarea structurii de rezistenţă a construcţiei de către cei de la Inspectoratul de Stat în Construcţii, urmând a se lua măsurile necesare ulterior", a mai declarat purtătorul de cuvânt al Prefecturii Neamţ. Potrivit sursei citate, Direcţia de Asistenţă Socială a Primăriei Piatra-Neamţ va face anchete sociale şi, în funcţie de rezultate, se pot solicita ajutoare de urgenţă de la Guvern. Patru persoane au fost rănite, miercuri, în urma exploziei produse la un bloc de locuinţe de pe strada Dimitrie Leonida, din municipiul-Piatra Neamţ, potrivit IGSU. 

Explozia a fost urmată de un incendiu

"Incendiul s-a extins la faţada blocului şi la acoperiş. Până în acest moment sunt patru victime, din care trei transportate la spital (una cu arsuri grave)", au precizat reprezentanţii IGSU. Cel mai grav rănit este un tânăr care are arsuri pe 60 la sută din suprafaţa corporală şi care va fi transportat de Ambulanţa de Terapie Intensivă Mobilă la Iaşi. Potrivit dispecerului ISU Neamţ, decizia centrului de coordonare de la Iaşi a fost că nu sunt condiţii meteo optime pentru trimiterea elicopterului şi de aceea transferul se va face cu ambulanţa TIM. 

O persoană a fost evacuată cu autoscara

Potrivit aceleiaşi surse, o persoană a fost evacuată cu autoscara de la balconul unui apartament de la etajul superior. Ceilalţi locatari s-au autoevacuat, a mai spus dispecerul ISU Neamţ. Pentru localizarea incendiului se acţionează cu cinci autospeciale de stingere, două autoscări şi descarcerarea grea. De asemenea, la faţa locului se află două ambulanţe SMURD, o autospecială pentru victime multiple şi patru echipaje de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Neamţ. 

"În acest moment nu sunt persoane surprinse în interiorul construcţiei, însă intervenţia de stingere este deosebit de dificilă din cauza arderii violente şi a propagării pe verticală în exteriorul clădirii", au spus reprezentanţii IGSU. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel