Este OFICIAL! ÎPS Teodosie cere în instanță ANULAREA parțială a INTERZICERII pelerinajului la peștera Sf. Andrei - UPDATE

 Foto: Crișan Andreescu
Foto: Crișan Andreescu

Arhiepiscopia Tomisului a intentat proces împotriva Hotărârii 72/10.11.20 a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU), ce interzice participarea la procesiunile şi pelerinajele religioase a persoanelor care nu au domiciliul sau reşedinţa în localităţile în care se desfăşoară aceste activităţi, cerând anularea parţială a acesteia.

UPDATE

Credincioșii îmi cer acest lucru. Mă sună 700 pe zi. Sunt păstorul lor. Nu îi las de izbeliște (..) E un drept religios încălcat. Nu avem încă termen la instanță, dar este o realitate. Pe plan european, peste tot în Europa, unde s-a acționat în instanță, le-a dat dreptul la liberă exprimare religioasă! a declarat ÎPS Teodosie jurnaliștilor.

Știrea inițială

Pe portalul Tribunalului Constanţa, este înregistrată, cu data de 18 noiembrie, cererea Arhiepiscopiei Tomisului de anulare parţială a HCJSU Constanţa nr. 72/10.11.20,cu privire la articolele ce interzic participarea la procesiunile şi pelerinajele religioase a persoanelor care nu au domiciliul sau reşedinţa în localităţile în care se desfăşoară aceste activităţi.

Potrivit avocatei Diana Ivanovici Şoşoacă, acţiunea este înregistrată la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Constanţa şi urmează să fie depusă o cerere, chiar în cursul zilei de vineri, pentru a se judeca de urgenţă, având în vedere faptul că la sfârşitul acestei luni, conform Calendarului Creştin Ortodox, este Praznicul Sf. Apostol Andrei şi conform tradiţiei urmează să fie organizat pelerinajul de la Peştera şi Mânăstirea Sf. Ap. Andrei, din comuna Ioan Corvin, judeţul Constanţa.

'Noi cerem instanţei să constate necostituţionalitatea parţială a unor articole şi puncte din articolele Hotărârea nr. 72/10.11.20 CJSU Constanţa, în conformitate cu drepturile ce decurg din Articolul 29 din Constituţia României, ce prevede că dreptul religios şi la manifestările religioase nu poate fi restrâns în niciun mod, este singurul care nu poate fi restrâns indiferent dacă este şi război', a declarat avocata Arhiepiscopiei.

Soluții în instanță

Pe data de 14 noiembrie, Arhiepiscopul Teodosie a declarat că dacă se va dovedi că va fi împiedicată organizarea pelerinajului anual de la Peştera Sf. Apostol Andrei, din data de 30 noiembrie, în temeiul unor măsuri de limitare a efectelor pandemiei cu noul coronavirus, atunci va căuta soluţii în instanţă pentru a ţine datinile bisericeşti.

'Cum să nu ajung eu la peşteră în ziua Sfântului Andrei şi cum să nu ajungă constănţenii acolo? Este imposibil! Eu cred că pot să ajungă toţi românii căci este cu adevărat apostolul tuturor românilor. Aici nu este o sărbătoare locală, este o sărbătoare naţională şi chiar a fost pusă în calendar ca sărbătoare naţională, Sărbătoarea Sfântului Andrei, alături de 1 Decembrie, de asemenea, sărbătoare naţională, care ţine de unirea tuturor românilor într-o singură ţară...' a spus ÎPS Teodosie.

VEZI ȘI INTERZICERE pelerinaj de Sf. Andrei. ÎPS Teodosie începe lupta în JUSTIȚIE cu statul: Cum să nu ajungă românii?

'Eu nu mă mulţumesc cu nişte restricţii care nu au logică şi care ne restrâng drepturile noastre de închinători şi voi începe demersurile, caut nişte avocaţi foarte serioşi, pentru că nu putem să fim împiedicaţi să mergem la vatra noastră părintească, la originea noastră strămoşească spirituală. Vom ţine toate regulile sanitare, căci este un loc atât de larg acolo, şi ne vom face tradiţiile religioase' - a subliniat arhiereul.

VEZI ȘI Pelerinajul de Sfântul Andrei, noua controversă. ÎPS Teodosie amenință cu instanța. Ciachir: Politicienii nu știu aceste lucruri!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel