Episcopia Hușilor e în favoarea celebrării Paștelui în același timp cu Biserica Catolică

Episcopul Hușilor, Preasfințitul Ignatie / Foto: episcopiahusilor.ro, arhivă
Episcopul Hușilor, Preasfințitul Ignatie / Foto: episcopiahusilor.ro, arhivă

Episcopia Hușilor transmite că este în favoarea celebrării Paștelui în același timp cu Biserica Catolică și cultele protestante.

Într-un mesaj publicat pe pagina de Facebook, Episcopia Hușilor transmite că e în favoarea celebrării Paștelui în același timp cu Biserica Catolică și cultele protestante.

„Noul ca vechi (Paștile și calendarul)

Sfântul Ioan Damaschin este cel care ne spune că întruparea Fiului lui Dumnezeu este “cea mai mare noutate din toate noutățile și singurul nou lucru sub soare”. Dacă Nașterea lui Hristos, Crăciunul, este noutatea absolută, de ce vrem ca Paștile, Învierea Sa, să rămână atașate de vechiul “absolut” al calendarului? Tot ceea ce este de la Hristos este înnoitor și se înnoiește permanent. Inclusiv Tradiția este înnoitoare și dinamică, având permanent legată de ea fidelitatea credinței față de propriile rădăcini ale adevărului și ale autenticității.

Lumina sfântă va veni și “pe nou”, pentru că vine de la Hristos, noutatea absolută, nu de la calendarul pe vechi. Mai mult, lumina din noaptea de Paști dintr-un sat izolat din Vaslui, care sigur nu are aeroport, este la fel de sfântă ca şi cea care vine pe avion de la Ierusalim. Și cred cu tărie că va fi la fel de înnoitoare ca și aceea, pentru că Paștile cel adevărat, așa cum ne spune Sfântul Ioan Gură de Aur, este săvârșirea Euharistiei, Hristos euharistic, Lumina lumii.

Bonus. O întrebare pentru “cei încremeniți în proiect”: de ce de Crăciun preferăm să fim cu “noul”, iar de Paști vrem cu tot dinadinsul să fim cu “vechiul”? Doar este Același Hristos, noutatea absolută“, a transmis pe Facebook Episcopia Hușilor.

De curând, Teodor Baconschi a spus că după Învierea Domnului va lansa o dezbatere publică amplă cu privire la serbarea Paștelui concomitent cu Biserica Catolică. Ieri, Biserica Ortodoxă Română, prin purtătorul de cuvânt Vasile Bănescu, a transmis un prim mesaj referitor la această inițiativă, spunând că reprezintă un „ideal absolut dezirabil“.

De cealaltă parte, Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, s-a poziționat împotriva acestei inițiative.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel