Epava elicopterului distrus în raidul împotriva lui ben Laden, restituită Statelor Unite

seal osama bin laden 5
seal osama bin laden 5

Epava elicopterului distrus în timpul raidului american care a condus la eliminarea lui Osama ben Laden a fost restituită de Pakistan şi se află în prezent în Statele Unite, a declarat marţi un purtător de cuvânt al Pentagonului.

"Carcasa elicopterului distrus în timpul operaţiunii împotriva lui ben Laden a fost restituită la sfârşitul săptămânii trecute şi se află în prezent în Statele Unite", a declarat purtătorul de cuvânt Dave Lapan, citat de Mediafax.

Unul dintre cele două elicoptere utilizate de comandoul american la 2 mai s-a prăbuşit în cursul aterizării la reşedinţa liderului al-Qaida din Abbottabad. Comandoul a distrus aparatul înainte de a pleca la bordul altui elicopter cu corpul lui ben Laden, însă coada acestuia a rămas intactă şi a fost recuperată de autorităţile pakistaneze.

Fotografia aparatului a alimentat speculaţiile privind utilizarea unui elicopter secret de către SUA. Unele persoane bănuiau că aparatul, un Blackhawk potrivit unei surse oficiale, ar putea fi un model complet nou şi au exprimat temerea că tehnologia sa ar putea ajunge în mâinile aliaţilor chinezi ai Pakistanului.

Dar Pakistanul nu are nici o intenţie să divulge eventuale secrete ale epavei, a dat asigurări ambasadorul pakistanez în SUA, Hussain Haqqani.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel