Emilie, fetiţa simbol după masacrul din Connecticut

„Emilie cântărea doar 30 de kilograme, dar copila blondă cu ochi albaştri era de o forţă extraordinară“, scriu reporterii Laura J. Nelson, Andrew Khouri şi Maris Gerber în ediţia online a cotidianul „The Los Angeles Times“.

Autor: Bătrînca Mădălina

Într-un material publicat în cotidianul „The Los Angeles Times”, intitulat „Visele și speranțele din spatele numelor” puteți găsi povestea victimelor masacrului de la Sandy Hook Elementary School în orașul american Newtown din Connecticut, SUA, când Adam Lanza, un tânăr de 20 de ani, a deschis focul asupra copiilor și profesorilor din școală.

Vineri, în urma masacrului, au fost ucişi 20 de copiii şi 6 profesoare. Printre cele 12 fetițe care și-au pierdut viața în urma atacului se numără și Emilie Parker, în vârstă de șase ani.

Robbie Parker, tatăl fetiţei, a vorbit cu reporterii americani la scurt timp după ce poliţia a anunţat numele şi vârsta victimelor, notează „The Huffington Post“, care a postat pe site-ul său un fişier video cu declaraţiile lui Parker. Acesta a declarat : „Vreau să aduc sincere condoleanţe familiilor care au fost direct afectate de acest atac, inclusiv familiei atacatorului. Nu pot să-mi imaginez cât de dură trebuie să fie această experienţă pentru voi”, a spus, stăpânindu-și lacrimile, bărbatul de 30 de ani.

Robbie Parker a povestit despre fiica sa, Emilie: „Era o fetiţă foarte isteaţă, creativă şi iubitoare. Era tot timpul gata să încerce lucruri noi şi îi înveselea mereu pe cei care aveau nevoie. Lumea e un loc mai bun pentru că Emilie a trăit aici. Sunt binecuvântat să fiu tatăl ei.”

Emilie mai are două surori de trei, respectiv patru ani. Parker a spus că le-a explicat cu mare greutate fetelor că sora lor mai mare a murit. Acesta a declarat că și-a văzut pentru ultima data fiica vineri dimineață, înainte de a pleca la serviciu și că ultimile ei cuvinte a fost în limba portugheză, întrucât era limba pe care fetița o studia.

Parker este asistent medical la terapie intensivă și nu a putut pleca de la serviciu în momentul accidentului. Acesta a vorbit însă tot timpul la telefon cu soția sa, Alissa, care s-a grăbit să ajungă la școală, unde s-a petrecut tragedia.

Moartea lui Emilie şi a celorlalţi 19 copii, toţi cu vârste de şase şi şapte ani, trebuie „să ne facă mai buni, mai sensibili şi mai atenţi faţă de ceilalţi”, a mai declarat Parker.

Familia Parker s-a mutat din Utah în Connecticut în urmă cu opt ani, scrie „The Los Angeles Times”. Emilie avea mereu creioane şi carioci la ea şi făcea pe loc desene şi felicitări pe care le dăruia apropiaţilor, scriu reporterii cotidinului american.

„De câte ori Emilie vedea pe cineva că e frustrat sau nervos înşfăca o bucată de hârtie şi le desena ceva frumos sau să le scria câteva cuvinte“, a povestit tatăl fetiţei reporterilor americani.

În luna octombrie, a mai spus Parker, Emilie a strecurat un astfel de desen în sicriul bunicului său care murise într-un tragic accident.

„Cu această descriere simplă, Parker a dat chip unei tragedii naţionale“, scriu reporterii de la „Los Angeles Times“.

Există chiar și o pagină de facebook în memoria lui Emilie Parker.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel