EMIL BOBU, unul dintre apropiații cuplului Ceaușescu, a murit

EMIL BOBU, fost înalt demnitar în vremea comunismului, a murit, sâmbătă,   la Spitalul Universitar din Capitală în urma unui atac cerebral. Rămas alături de dictator până în ultima clipă, acesta s-a apărat la procesul tip Nurenberg cu celebra frază ”Onorată instanță, am fost un dobitoc”. Nu s-a înțeles dacă își recunoștea infracțiunile, dând vina pe prostie, sau dacă regreta că nu l-a părăsit mai repede pe Ceaușescu, trecând în barca noii conduceri.

EMIL BOBU. Născut într-o familie modestă de ţărani, Emil Bobu devine la 18 ani membru al Partidului Comunist. De meserie strungar, EMIL BOBU a urcat rapid treptele ierarhiei comuniste, și după ce a urmat mai multe şcoli, a ajuns procuror.

EMIL BOBU. În 1973 ajunge ministru de interne, iar din 1980 ocupă pentru doi ani funcţia de viceprim-ministru, pentru ca mai apoi să devină secretar cu probleme organizatorice al Comitetului Central al PCR, funcţie din care controla întregul aparat de partid. S-a numărat printre oamenii de încredere ai lui Nicolae şi Elenei Ceauşescu.

Citește și: Care a fost ultima dorință a lui Ceaușescu privind Casa Poporului


EMIL BOBU. Cei care l-au cunoscut l-au supranumit pe EMIL BOBU "sluga perfectă" a soţilor Ceauşescu. Din dorinţa de le fi pe plac, aghiotantul ajunsese să aprobe din cap orice început de frază al celor doi, fără să mai aştepte finalul. Revoluţia l-a prins pe Bobu încercând să se ascundă pe lângă Târgovişte, dar a fost prins şi ţinut prizonier timp de 3 ore sub ameninţarea unei cozi de mătură.

Acuzat de genocid, EMIL BOBU a făcut 7 ani de închisoare, apoi a fost eliberat condiţionat.

Emil Bobu s-a retras apoi undeva la ţară şi a refuzat să mai apară în public. A fost căsătorit cu Maria Bobu, fost ministru al Justiției, decedată în urmă cu câteva luni.

Citește și: Ponta îl compara pe Emil Boc cu Emil Bobu. Vezi povestea lui Bobu şi asemănările dintre cei doi

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel