Elevii din Constanța vor avea reducere la transportul în comun, după ce l-au reclamat pe Mazăre la DNA

[] []

13 feb 2015 / 19:16
Salveaza PDF Comentarii

Toţi elevii din municipiul Constanţa vor beneficia de 50% reducere la abonamentul pentru transportul în comun. Decizia a fost luată după ce o asociație a elevilor a depus, la începutul lunii februarie, o plângere penală la DNA împotriva primarului Radu Mazăre, pentru abuz în serviciu.

Primarul Constanţei a declarat, vineri, la şedinţa Consiliului Local, că săptămâna trecută a propus două variante reprezentanţilor Consiliului Judeţean al Elevilor pentru subvenţionarea abonamentelor la transport în comun.

Prima variantă era ca toţi elevii, indiferent de venitul părinţilor, să beneficieze de o reducere de 50% la abonamentele pentru transportul în comun. Cea de-a doua variantă prevedea ca de subvenţie să beneficieze doar elevii ai căror părinţi au venituri de până la 1.800 de lei pe membru de familie, în timp ce copiii ai căror părinţi câştigă salariul minim pe economie să aibă gratuitate la transportul în comun.

Edilul a precizat că elevii au optat pentru prima variantă, iar proiectul a fost adoptat în şedinţa CL de vineri, transmite gandul.info.

De asemenea, consilierii au decis ca elevii orfani să beneficieze de gratuitate la transportul în comun. Şi persoanele cu handicap uşor şi mediu vor circula gratuit.

Reacția elevilor

Asociaţia Elevilor din Constanţa, care a depus o plângere penală pe numele lui Radu Mazăre pentru abuz în serviciu, pe motiv că a nu a acordat subvenţia la transportul în comun pentru toţi elevii în ultimii ani, a reacționat, printr-un comunicat de presă:

"Demersurile iniţiate de membrii Asociaţiei Elevilor din Constanţa de acum doi ani şi-au produs astăzi (n.r. - vineri) efectele. Consiliul Local Constanţa a adoptat o hotărâre prin care toţi elevii care învaţă în municipiul Constanţa beneficiază de 50 la sută reducere la transportul local în comun. De asemenea, elevii orfani vor beneficia de gratuitate, conform legii", se arată în comunicatul Asociaţiei Elevilor din Constanța

Vezi și: Radu Mazăre, plângere penală de la Asociația Elevilor. Prejudicu estimat la 50 miloane de euro


Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.28