Elena Burlan-Puşcaş (judecătoare), decizie CSM

ÎCCJ
ÎCCJ

Consiliul Superior al Magistraturii a decis, luni, suspendarea din funcţie a judecătoarei Elena Burlan-Puşcaş de la Tribunalul Bucureşti, arestată la domiciliu într-un dosar de corupţie. 

'Constată suspendarea din funcţia de judecător a doamnei Elena Burlan-Puşcaş, judecător în cadrul Tribunalului Bucureşti, ca urmare a luării măsurii arestului la domiciliu faţă de aceasta', se arată în soluţia pronunţată de Secţia pentru judecători a CSM.

Curtea de Apel Bucureşti a respins, pe 17 mai, solicitarea procurorilor anticorupţie de arestare preventivă a Elenei Burlan-Puşcaş, stabilind că aceasta poate fi cercetată în arest la domiciliu. Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie ceruseră instanţei arestarea preventivă a inculpatei sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită. Potrivit unui comunicat al DNA, judecătoarea ar fi primit 50.000 de euro de la patru inculpaţi, dintre care doi cercetaţi pentru tentativă de omor calificat.

Procurorii Secţiei de combatere a corupţiei din cadrul DNA au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale, iar la data de 17 mai au înaintat Curţii de Apel Bucureşti referatul cu propunere de arestare preventivă a Elenei Burlan-Puşcaş. Anterior, având în vedere calitatea de magistrat a inculpatei, Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a avizat favorabil propunerea, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel