Șeful FBI, la București: Parteneriatul cu SRI este printre cele mai bune pe care le avem în lume

Directorul FBI l-a felicitat pe Eduard Hellvig pentru numirea în funcția de director al SR.

Acesta a ținut să adreseze mulțumiri speciale prim-adjunctului SRI, Florian Coldea, în contextul întâlnirii pe care cei doi au avut-o la Washington la începutul directoratului lui Comey, precum și adjuncților directorului SRI, Ion Grosu și Dumitru Cocoru.

"Aceasta este prima mea vizită la București de la preluarea funcției de director FBI, în toamna anului 2013. Predecesorul meu, Bob Mueller, a făcut ultima vizită la București în 2011. El a subliniat că țările noastre au o relație de colaborare esențială în lupta împotriva terorismului și infracționalității. Fără îndoială, acel lucru era adevărat atunci și a devenit chiar mai adevărat acum, pentru că parteneriatul nostru s-a dezvoltat în ultimii trei ani. (...) Sunt privilegiat să mă aflu aici pentru a sărbători unul dintre cele mai bune parteneriate pe care le are FBI-ul în întreaga lume", a subliniat directorul FBI.

James Comey s-a referit în continuare la forța parteneriatului dintre FBI și SRI, punctând faptul că pentru ambele instituții combaterea criminalității cibernetice rămâne o prioritate de top.

"Criminalitatea informatică este una dintre prioritățile cheie ale FBI și știu că este și una dintre prioritățile cheie ale dumneavoastră. Infractorii care își desfășoară activitatea pe internet pot cauza pagube în întreaga lume, pentru că ne-am conectat în totalitate viețile la internet. (...) Este foarte important să colaborăm, să comprimăm lumea, așa cum fac infractorii, pentru a ne putea proteja cetățenii. Alături de colegii din România facem eforturi să identificăm și să aducem în fața justiției infractori cibernetici cunoscuți, vinovați de înșelarea a mii de persoane din toată lumea", a mai declarat directorul FBI.

Comey a adăugat că o altă componentă importantă a colaborării FBI-SRI o reprezintă schimbul constant de informații privind "contraspionajul, lupta împotriva terorismul, a corupției și a criminalității organizată transnațională".

"În 2013, eforturile noastre comune au dus la arestarea și extrădarea a doi români din SUA în România, sub acuzații de evaziune fiscală și spălare de bani. Sperăm să colaborăm mai mult în acest domeniu", a afirmat directorul FBI.

Comey s-a referit și la creșterea nivelului de expertiză în baza stagiilor de pregătire derulate între cele două instituții.

Citește și: Directorul FBI, întâlniri cu Ponta, Iohannis și șefii serviciilor



"Din 2013 până în prezent, FBI a oferit omologilor români pregătire în negocierea în situații de criză, aplicarea legii în contexte multiculturale, dispozitive explozive improvizate și interzicerea traficului ilicit de materiale nucleare și radiologice. În această lună, FBI pregătește doi ofițeri români în contracararea de activități teroriste. Ofițerii din instituțiile de aplicare a legii și din serviciile de informații din România au efectuat stagii de practică la centrul nostru de pregătire în domeniul criminalității informatice din Pittsburgh, Pennsylvania. În SUA, ofițerii din instituțiile de aplicare a legii din întreaga lume, inclusiv din această țară extraordinară, se pregătesc împreună la Academia Națională a FBI de la Quantico, statul Virginia. Din 1995 până în prezent, 32 de ofițeri români au absolvit Academia Națională", a precizat directorul FBI.

Comey a adăugat că, totodată, "mulți ofițeri români s-au pregătit la Academia Internațională de Aplicare a Legii (ILEA) din Budapesta".

"Anul trecut, 41 de ofițeri români au participat la cursuri despre activitățile de aplicare a legii, negociere în situații de criză și supraviețuire tactică și în mediul urban, în cadrul ILEA", a arătat directorul FBI.

James Comey a spus spre finalul declarației sale că "schimbarea pe care a adus-o internetul în lumea noastră este infinit mai mare decât cea adusă de John Dillinger (spărgător de bănci american din anii '30 — n.r.)".

"Infracționalitatea cibernetică ne face pe toți vecini, pentru că amenințarea se propagă cu viteza luminii. Pentru a răspunde acesteia trebuie să comprimăm lumea și să devenim cu adevărat o comunitate globală de aplicare a legii", a explicat directorul FBI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel