Şeful Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) susţine că inspecţia desfăşurată la sediul Rise Project a avut loc în urma unei analize de risc efectuată de către Direcţia Generală Antifraudă Fiscală (DGAF), după o sesizare depusă la sediul DGAF Bucureşti.
"Din primele informatii puse la dispoziţie de conducerea DGAF rezultă că inspecţia desfăşurată la sediul Rise Project a avut loc în urma unei analize de risc efectuată de către DGAF. Această analiză de risc a fost făcută ca urmare a unei sesizări depuse la sediul DGAF Bucureşti. Precizăm că în fiecare zi DGAF desfăşoară sute de controale, bazate pe analize interne minuţioase, care nu au legătura cu conţinutul editorial al unor publicaţii", a precizat preşedintele ANAF, Bogdan Stan, potrivit Agerpres.
Potrivit sursei citate, preşedintele ANAF va face vineri declaraţii de presă, la sediul Guvernului, după întâlnirea cu premierul Mihai Tudose, programată la ora 9:30.
Liderul PSD, Liviu Dragnea, a cerut joi ministrului Finanţelor Publice şi şefului ANAF explicaţii publice referitoare la prezenţa inspectorilor ANAF în redacţia Rise Project, adăugând că nu are nicio implicare în această acţiune.
"Am aflat din presă că inspectori ai ANAF au descins în redacţia Rise Project. Întrucât, de ceva vreme, Rise Project publică subiecte legate de persoana mea, vreau să fac următoarele declaraţii: nu am nicio implicare în prezenţa unor inspectori ANAF în redacţia Rise Project, sunt indignat de ceea ce se întâmplă, am sentimentul că se încearcă compromiterea mea, faptul că o instituţie de presă scrie despre un om politic nu trebuie să aibă nicio legătură cu implicarea instituţiilor statului în viaţa acelei instituţii de presă", se arată într-un comunicat al preşedintelui PSD.
Îm acelaşi context, ActiveWatch a condamnat "acţiunea de intimidare" desfăşurată de ANAF în redacţia RISE Project şi consideră că aceasta are legătură directă cu investigaţiile recente care îl vizează pe preşedintele PSD, Liviu Dragnea.
RISE anunţa că va publica joi o nouă anchetă privind "acapararea de către puterea politică" a unuia dintre serviciile de informaţii din România.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu