Ebola, inamicul public numarul unu

 Şeful Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, a făcut apel luni la unitate în faţa epidemiei de Ebola din Republica Democrată Congo, în care aproape 1.200 de persoane au murit din luna august anul trecut, numind virusul "inamicul public numărul unu", relatează AFP.

Dr. Tedros Adhanom Ghebreyesus a vorbit cu ocazia deschiderii celei de-a 72-a sesiuni a Adunării Generale a OMS, organism decizional suprem al acestei agenţii specializate a ONU.

"M-am întâlnit cu preşedintele RDCongo şi cu oficiali ai opoziţiei şi am discutat toate măsurile care trebuie puse în aplicare pentru a lupta împotriva acestei epidemii, deoarece Ebola nu face discriminare, Ebola este inamicul public numărul unu", a spus Tedros.

"Dacă nu ne unim pentru a pune capăt acestui focar, riscăm să se răspândească, să ne coste mult mai mult şi să fie şi mai agresiv", a adăugat el. 

Actuala epidemie de febră hemoragică Ebola, declarată în luna august în provinciile Kivu de Nord şi Ituri (estul ţării), este a zecea şi cea mai gravă înregistrată pe teritoriul congolez din 1976. Ea este a doua cea mai gravă după cea din Africa de Vest din perioada 2014-2016 (peste 11.000 de morţi în Guineea, Sierra Leone şi Liberia).

De la începutul epidemiei, au fost înregistrate 1.160 de decese la 1.760 de cazuri confirmate şi probabile, potrivit OMS.

Până în prezent, acest focar nu s-a răspândit dincolo de cele două provincii, însă "riscul propagării rămâne foarte mare", a avertizat şeful OMS. Numărul de cazuri noi a crescut brusc în ultimele săptămâni.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


nxt.201
YesMy