China nu a dat nici miercuri vreo explicaţie cu privire la destituirea răsunătoare cu o zi în urmă a ministrului său de externe, Qin Gang, despre care nu mai există nicio postare pe site-ul de internet al Ministerului de Externe chinez, toate referirile despre el fiind eliminate, potrivit France Presse.
Numit în funcţie la sfârşitul lunii decembrie 2022, Qin Gang nu a mai apărut în public de peste o lună şi a fost eliberat oficial din post marţi de către parlament după doar ceva mai mult de 200 de zile de mandat. Această decizie intervine la capătul mai multor săptămâni de incertitudini şi zvonuri privind soarta acestui fost ambasador al Chinei în SUA (2021-2022), în vârstă de 57 de ani, şi despre care se cunoştea că este un apropiat al preşedintelui Xi Jinping.
Miercuri dimineaţă, toate referirile la Qin Gang dispăruseră de pe site-ul de internet al MAE chinez. O căutare cu numele său nu dă niciun rezultat, iar linkurile către articolele despre activităţile sale diplomatice sunt redirecţionate spre un mesaj ce precizează că pagina respectivă 'nu există sau a fost ştearsă'. Qin Gang nu este şters însă din restul internetului, numele şi fotografiile sale rămânând accesibile pe reţelele de socializare, în articole de presă şi alte site-uri oficiale, cum ar fi cel al administraţiei centrale.
Ministerul de Externe chinez a explicat la începutul lunii iulie absenţa ministrului prin 'motive de sănătate' înainte ca, în săptămânile care au urmat, să refuze să ofere orice alte informaţii despre situaţia sa. Media oficiale nu au oferit marţi nicio explicaţie pentru destituirea lui Qin Gang. Totuşi, potrivit unui analist, ştergerea oricărei referiri la el de pe site-ul ministerului pare să indice faptul că el a căzut în dizgraţie.
'Dacă era vorba despre un tovarăş respectat, care doar se îmbolnăvise, nu cred că s-ar fi făcut aşa ceva', apreciază sinologul Bill Bishop în buletinul său informativ Sinocism. Qin Gang nu a mai fost văzut în public din 25 iunie, când s-a întâlnit la Beijing cu ministrul adjunct de externe rus Andrei Rudenko. În absenţa sa, zvonurile s-au multiplicat pe reţelele de social media, în special cele privind o legătură extraconjugală cu o prezentatoare a unui post de televiziune din Hong Kong, care l-a costat postul.
'Oamenii din afara sistemului nu au nicio idee despre ceea ce se întâmplă, iar acest episod demonstrează că politica chineză devine din ce în ce mai imprevizibilă şi instabilă, chiar dacă este calmă la suprafaţă', a declarat pentru AFP Ho-fung Hung, specialist în China la Universitatea Johns Hopkins (SUA). Diplomat de carieră, Qin Gang a devenit apropiat de Xi Jinping când a fost şef de protocol (2014-2018) şi l-a însoţit pe preşedinte în deplasările sale.
Tocmai această apropiere de şeful statului, potrivit unor analişti, s-ar putea să-i fi permis să urce în ierarhie mai repede faţă de alţi colegi, devenind viceministru, ambasador în SUA şi apoi ministru. Dar destituirea lui Qin Gang pare să arate că niciun diplomat nu este imun la vicisitudinile politicii chineze, apreciază un analist.
'Cred că principalele consecinţe (ale acestui caz) pentru înalţii funcţionari chinezi subscriu ideii că nimeni nu este în siguranţă, indiferent de rangul său sau de sprijinul pe care îl primeşte de la Xi Jinping', a declarat pentru AFP Neysun Mahboubi, specialist în dreptul chinez. Qin Gang a fost înlocuit în funcţie de Wang Yi, şeful Biroului Comisiei pentru Afaceri Externe a Comitetului Central al Partidului Comunist Chinez şi membru al Biroului Politic al Partidului Comunist Chinez, un diplomat experimentat, care a mai ocupat acest post între 2013 şi 2022, aminteşte AFP, notează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu