Rusia trimite vineri prima navă spațială către Lună după 47 de ani.
Rusia va lansa vineri primul său modul spaţial spre Lună din 1976 încoace, a anunţat agenţia rusă Roscosmos, care face eforturi de zeci de ani să se menţină în topul explorărilor spaţiale exclusiv prin proiecte proprii.
Lansarea modulului de aselenizare Luna-25 va avea loc pe 11 august la ora 02:10:57, ora Moscovei (01:10:57, ora României), a precizat Roscosmos într-un comunicat, preluat de Reuters. Potrivit sursei citate, la cosmodromul Vostocini din Extremul Orient a fost ataşat şi un lansator Soiuz.
Ca măsură de precauţie, locuitorii unui sat din Extremul Orient al Rusiei vor fi evacuaţi din case vineri, începând cu ora 7.30, din cauza unei „şanse de unu la un milion” ca una dintre treptele rachetei care lansează Luna-25 să cadă în zonă, a declarat un oficial local.
Alexei Maslov a spus pentru postul rus de ştiri Business FM că cei 26 de locuitori din Şahtinsko vor fi transferaţi la adăpost, într-un loc de unde vor putea urmări lansarea şi vor primi un mic dejun gratuit, urmând să se întoarcă după 3 ore şi jumătate. Inclusiv pescarii şi vânătorii din regiune au fost avertizaţi.
Luna-25 ar urma să aselenizeze în apropierea Polului Sud al Lunii, „pe un teren cu probleme”, după cum spun sursele. Zborul ar urma să dureze între „patru zile şi jumătate şi cinci zile şi jumătate”, potrivit datelor publicate de Roscosmos şi citate de agenţia oficială de presă TASS.
Ajuns pe Lună, modulul Luna-25, care cântăreşte aproape 800 de kilograme, are ca misiune, timp de un an, prelevarea de probe şi analiza solului, dar şi efectuarea de cercetări ştiinţifice pe termen lung, informează agenţia spaţială rusă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu