Dublă crimă în București. Dan Antonescu: Element cheie

cadavru
cadavru

Criminalistul Dan Antonescu a făcut o observație cheie în cazul dublei crime care a avut loc pe bulevardul Timișoara din București. 

Dan Antonescu spune că un element cheie în cadrul anchetei l-ar putea constitui înfolierea cadavrelor.

"Din punctul meu de vedere, nu putem vorbi despre un omor în scop de jaf. Acolo este o fabrică de ciment. Poate fi vorba despre o problemă descoperită de acești oameni și pentru că trebuiau să fie reduși la tăcere au fost găsiți în acest mod. Pe mine mă interesează un alt aspect: ei au fost găsiți înfoliați. De-a lungul carierei, am găsit destul de multe astfel de exemple. Ele erau coroborate cu câteva elemente de bază: fiindcă erau înfoliați, urmau să fie transportați în altă parte, de la locul faptei pentru a fi găsiți cât mai departe. Asta înseamnă că autorul ar putea avea legătură cu locul faptei. O altă variantă ar fi că ei au fost înfoliați și duși către subsol pentru a fi gășiți cât mai târziu. Acea folie presupunea că ei vor fi găsiți cât mai târziu, pentru ca mirosul de putrefacție sa nu alerteze. Sunt câteva variante de lucru, dar asta nu înseamnă că ele sunt singurele," a spus Dan Antonescu la România TV.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel