România a rămas și anul trecut țara cu cel mai mare număr de decese rutiere la un milion de locuitori (95).
Este aproape dublu față de media de 51,5 decese înregistrată la nivelul Uniunii Europene (UE), chiar dacă comparativ cu anul 2010 în România numărul deceselor a scăzut cu 21%, arată statisticile pentru 2015 privind securitatea rutieră, publicate joi de Comisia Europeană, scrie Agerpres.
Conform acestor statistici, anul trecut un număr de 26.000 de persoane și-au pierdut viața pe drumurile din UE, cu 5.500 mai puține decât în 2010. Cu toate acestea, la nivelul UE, nu se observa nicio ameliorare față de situația din 2014. În plus, Comisia estimează ca 135.000 de persoane au suferit accidente grave pe drumurile din UE. Costul social (reabilitare, asistența medicală, daune materiale etc.) generat de decesele și de vătămările corporale survenite ca urmare a accidentelor rutiere este estimat la cel puțin 100 de miliarde de euro.
[citeste si]
În 2015, rata medie a deceselor în traficul rutier din UE a fost de 51,5 la un milion de locuitori, similară cu cea din ultimii doi ani. Aceasta încetinire de ritm, care urmează după o reducere semnificativa de 8 % în 2012 și 2013, este cauzata de mai mulți factori, cum ar fi o interacțiune mai mare, în orașele europene, între utilizatorii rutieri neprotejați și cei motorizați.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News