Dragnea, LIBER în câteva ore! Avocatul Flavia Teodosiu, declarația zilei. Cine-l așteaptă

Liviu Dragnea este un om liber, magistrații Tribunalului Giurgiu au decis că acesta poate fi eliberat. Flavia Teodosiu, avocatul lui Liviu Dragnea, a declarat că „s-a făcut dreptate”.

Magistrații Tribunalului Giurgiu au decis, joi, eliberarea lui Liviu Dragnea. Decizia este definitivă și în câteva ore Liviu Dragnea va putea părăsi Penitenciarul Rahova.

„Judecători care, astăzi, au judecat după măsura legii!”, a spus Flavia Teodosiu, după ce s-a aflat că Dragnea va fi eliberat. 

„Mă bucur nespus că s-a făcut dreptate astăzi. Chiar sunt foarte emoționată, pentru că am așteptat acest moment de foarte muilt timp. Acum, sigur, o să mergem spre București și urmează să fie făcute toate formalitățile. Procedural, se va trimite de aici (de la Tribunalul Giurgiu - n.r.) minuta, se vor îndeplini toate formalitățile, după care sigur se vor trimite hârtiile și va fi pus în libertate”, a zis Flavia Teodosiu.

Întrebată cine-l așteaptă pe Liviu Dragnea la ieșirea din penitenciar, a spus: „Famila probabil, eu nu.”

Amintim că Liviu Dragnea a fost condamnat, în mai 2019, la închisoare de 3 ani şi 6 luni cu executare, în dosarul angajărilor fictive de la Direcţia de Protecţie a Copilului Teleorman. După împlinirea fracţiei de pedeapsă, Dragnea a încercat să obţină eliberarea condiţionată.

iubita lui Liviu Dragnea, după decizia de eliberare: Mă duc să îmi iau bărbatul acasă

Irina Tănase, iubita lui Liviu Dragnea, a spus că a început să plângă atunci când a aflat că fostul lider PSD va fi eliberat și pleacă spre Penitenciarul Rahova, pentru a-și lua „bărbatul acasă”.

Irina Tănase a declarat, la Antena 3, după decizia de eliberare a lui Liviu Dragnea, că este foarte fericită și a plâns când a aflat decizia.

„Sunt foarte fericită! Am început să plâng! Acum mă îmbrac și mă duc să îmi iau bărbatul acasă”, a spus irina Tănase.

VEZI ȘI: Codrin Ștefănescu: Vă spun ce face Liviu Dragnea după ce pleacă din Penitenciarul Rahova

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel