Dosar Mineriada, finalizat. Iliescu și Roman, trimiși în judecată

Procurorii militari au încheiat ancheta la fix 27 de ani de la mineriada din 13-15 iunie, procurorii militari au încheiat ancheta.

Parchetul General va anunța în cursul zilei de astăzi sau de mâine trimiterea în instanță a dosarului. 

Dosarul Mineriadei conţine peste 400 de volume, mai exact: 117.000 de file.

Procurorii militari din Parchetul instanţei supreme i-au pus sub inculpare în dosarul Mineriadei pe fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul premier Petre Roman, fostul director al SRI Virgil Măgureanu şi fostul viceprim-ministru Gelu Voican Voiculescu.

Acuzațiile sunt de infracţiuni contra umanităţii. Este vorba despre reprimarea violentă a manifestaţiei din Piaţa Universităţii, din 13-15 iunie 1990, soldată cu decesul a patru persoane, rănirea prin împuşcare a altor trei, precum şi vătămarea corporală şi lipsirea de libertate a aproximativ 1.000 de persoane.

În februarie 2015, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a redeschis dosarul Mineriada 13-15, după ce în 17 septembrie 2014, România a fost obligată să continue investigaţiile în dosarul Mineriadei, în urma unei decizii a Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO), potrivit realitatea.net.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel