Dorin Cocoș a fost adus luni dimineață la Direcția Națională Anticorupție. Omul de afaceri este audiat în dosarul Microsoft, transmite Agerpres.
Omul de afaceri a revenit recent în țară din Dubai. În 16 octombrie, procurorii anticorupţie au făcut percheziţii la locuinţele fostului ministru Gabriel Sandu, fostului consilier prezidenţial Dorin Marian, fostului şef al Serviciului de Informaţii Externe Cătălin Harnagea, la oamenii de afaceri Dorin Cocoş, fostul soţ al Elenei Udrea, Remus Truică şi Nicolae Dumitru, care controlează grupul de firme Niro, la tatăl preşedintelui Comitetului Olimpic, Adrian Petrache, precum şi la Fundaţia Dinu Pescariu.
De asemenea, potrivit unor surse judiciare, a fost emis mandat de aducere la DNA și pentru omul de afaceri Nicolae Dumitru Niro (patronul complexului comercial Dragonul Roșu).
Dorin Cocoș declara în urmă cu două săptămâni că nu a plecat din țară din cauza dosarului Microfost, ci a trebuit să respecte programul unei călătorii de afaceri, la capătul căreia va reveni în țară.
Știre în curs de actualizare
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu