Dosar Dragnea. Robert Negoiţă, audiat ca martor

Robert Negoiţă, primarul sectorului 3, a fost audiat joi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, într-un dosaral lui Liviu Dragnea.

Primarul sectorului 3, Robert Negoiţă, a fost audiat joi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul în care preşedintele PSD, Liviu Dragnea, este judecat pentru instigare la abuz în serviciu în legătură cu angajarea a două membre de partid la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Teleorman.

La intrarea în sediul ÎCCJ, Robert Negoiţă a declarat că una dintre cele două angajate ar fi lucrat, la un moment dat, în cadrul biroului său parlamentar, pe vremea când era deputat PSD de Teleorman.

'Eu pe cele doamne, dacă le văd, nu le mai cunosc. Am aflat, şi de aceea sunt aici, că una dintre cele două persoane a fost angajată la mine la cabinet când am fost parlamentar de Teleorman. (...) Acea domnişoară mi-a fost recomandată de la partid, de la Turnu Măgurele, dacă nu mă înşel, pentru biroul meu de parlamentar şi a fost plătită din suma forfetară de la biroul meu parlamentar', a spus Negoiţă. În sala de judecată, Robert Negoiţă a fost întrebat de judecători dacă Adriana Botorogeanu a fost angajată la biroul său parlamentar.

Dacă o văd pe stradă nu o cunosc

'Numele ei nu îmi spune nimic. Dacă o văd pe stradă nu o cunosc. Este posibil să o fi avut angajată la cabinetul parlamentar pe Alina Botorogeanu, însă nu îmi mai amintesc. Dacă e acea persoană care a fost angajată la mine la cabinetul parlamentar, nu mai mult de doi ani, era o persoană tânără care îşi făcea treaba. Nu cunosc şi nu cunoşteam la data respectivă că Botorogeanu a figurat ca angajat la DGASPC Teleorman. (...) Vă vorbesc doar din principiu, pentru că în mod exact nu pot să vă relatez. Nu îmi amintesc. Cred că am cunoscut-o în campania electorală şi, ulterior, am angajat-o la cabinetul parlamentar. Cred că este posibil să îmi fi fost recomandată de un coleg de partid. (...) Sub jurământ arăt că Liviu Dragnea, care era la data respectivă preşedintele Consiliului Judeţean Teleorman, nu s-a implicat în campania mea electorală, iar dacă am afirmat că am angajat-o pe Botorogeanu la cabinetul meu parlamentar la recomandarea unui coleg, menţionez că nu este vorba de domnul Dragnea. Acest coleg, care probabil mi-a făcut recomandarea, era fie Nicolae Mohanu, care era primarul oraşului Turnu Măgurele, sau viceprimarul aceluiaşi oraş. (...) Am aflat că Botorogeanu figura în perioada respectivă ca angajată la DGASPC Teleorman când am fost chemat la procuror pentru a fi audiat', a afirmat Robert Negoiţă.

Liviu Dragnea nu a venit la proces

Procesul continuă cu audierea altor cinci martori. Liviu Dragnea nu a venit la proces. Dragnea a fost trimis în judecată de DNA pe 15 iulie 2016, fiind acuzat de săvârşirea, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, a infracţiunilor de instigare la abuz în serviciu şi instigare la fals intelectual. În acelaşi dosar a fost trimisă în judecată şi fosta soţie a lui Dragnea, Bombonica Prodana, la data comiterii faptei coordonator al Complexului de servicii destinate copilului şi familiei şi şef serviciu Secretariat din cadrul DGASPC Teleorman, cu privire la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

[citeste si]

De asemenea, au fost trimişi în judecată mai mulţi angajaţi de la DGASPC Teleorman. Conform DNA, Dragnea a intervenit pentru menţinerea în funcţie şi plata drepturilor salariale pentru două angajate de la DGASPC Teleorman, deşi ştia că acestea lucrau de fapt în cadrul organizaţiei PSD Teleorman. Este vorba de Adriana Botorogeanu, încadrată din anul 2005 la DGASPC Teleorman în funcţia de inspector de specialitate în cadrul Serviciului administrativ, şi Anisa Niculina Stoica, încadrată, din anul 2006, în funcţia de referent.

Potrivit procurorilor, cele două angajate nu s-au prezentat la serviciu şi nici nu au prestat vreuna dintre activităţile înscrise în contractul lor muncă semnat cu DGASPC Teleorman, desfăşurându-şi de fapt activitatea la sediul Organizaţiei Judeţene PSD Teleorman.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel