DOSAR ACCIDENT APUSENI. Ramona Mănescu audiată la Parchetul General

Fostul ministru al Transportului, Ramona Mănescu, este audiată la Parchetul General în „Dosarul Apuseni”.   

De asemenea, Radu Stroe a fost citat în calitate de martor deoarece, la data producerii accidentului el era ministru de Interne. Anchetatorii susți că ar fi trebuit să instituie o celulă de criză la nivelul ministerului prin intermediul căruia să intermedieze toate echipele de intervenție la fața locului. Amintim că la fața locului salvatorii au ajuns după mai bine de cinci ore de așteptări, aceștia fiind localnicii și nu echipajele de intervenție.  

"Ministerul de Interne şi-a făcut datoria. Cu comunicarea stăm mai rău",  a declarat Radu Stroe, după audieri.

De altfel, în acest context Radu Stroe a făcut o declarație care a supărat societatea civilă: „Îmi pare rău că s-a întâmplat în timpul mandatului meu tragedia”, a spus fostul ministru, întrebat dacă are ceva să-și reproșeze în legătură cu modul în care s-a făcut salvarea victimelor.

Citește și:  Dosarul accidentului din Apuseni: Radu Stroe, audiat de procurori 

La audieri a fost citată tot în calitate de martor și fostul ministru al Transporturilor Ramona Mănescu. La începutul acestei luni, în dosar a fost audiată și conducerea ROMATSA.

În acest dosar s-a început urmărirea penală doar pentru fapte, infracțiuni ce privesc uciderea din culpă, neglijență în serviciu și vătămarea corporală gravă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel