Dosar 10 august, clasat. Stelian Ion: Se poate redeschide! - În ce condiții

Sursa foto: Pixabay
Sursa foto: Pixabay

Stelian Ion, ministrul Justiției, a spus în ce caz se poate redeschide dosarul "10 august". 

"Ordonanţa de clasare a fost comunicată unui număr de 16 persoane, deşi au fost depuse peste 700 de plângeri. Dacă ne uităm pe lege, vom vedea că ordonanţa trebuie comunicată persoanelor care au formulat sesizări. După comunicare, aceste persoane au dreptul să formuleze plângeri împotriva acestor OUG de clasare, plângeri care sunt soluţionate de procurorul ierarhic superior.

În cazul în care soluţionarea nu este pozitivă se poate merge către judecătorul de cameră preliminară care va da o soluţie. Aceasta plângere împotriva soluţiei de clasare poate fi făcută în termen de 20 de zile de la comunicarea de clasare.

Eu văd că există remedii şi, la acest moment, mi se pare prematur să vorbim despre CEDO. Îmi doresc foarte mult să avem lumină în acest dosar, într-un fel sau altul, în România şi nu la CEDO. Prea mult am solicitat CEDO şi de prea multe ori am primit condamnări. Potrivit legii, în momentul în care apar elemente noi, fapte, împrejurări noi se poate redeschide dosarul şi o parte din dosar va fi cercetat în continuare de către organele de anchetă", a explicat Stelian Ion.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel