Dorin Cocoș, condamnat pentru spălare de bani. Decizia nu e definitivă

Sursă foto: Pexels
Sursă foto: Pexels

Omul de afaceri Dorin Cocoş a fost condamnat miercuri de Tribunalul Bucureşti la un an închisoare pentru spălare de bani, fiind acuzat de DNA că a ascuns, printr-un contract fictiv de împrumut, o parte din cei 9 milioane de euro primiţi ca mită în dosarul Microsoft.

Potrivit deciziei instanţei, Dorin Cocoş a primit un an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălarea banilor, însă judecătorii au dispus ca această pedeapsă să fie contopită cu o condamnare definitivă de 2 ani şi 4 luni aplicată în cazul lui de Instanţa supremă în 2016, în dosarul Microsoft.

Prin contopirea celor două pedepse, a rezultat 2 ani şi 8 luni închisoare, dar tribunalul a decis ca Dorin Cocoş să fie eliberat condiţionat, având în vedere că a executat deja aproximativ un 1 şi 8 luni în dosarul Microsoft, la care se adaugă 72 de zile ca urmare a aplicării recursului compensatoriu (reducerea zilelor de pedeapsă ca urmare condiţiilor necorespunzătoare din penitenciare).

Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.

Potrivit DNA, în perioada 2009-2011, Dorin Cocoş ar fi pretins şi primit, în tranşe, de la două persoane (martori în cauză) suma de 9.000.000 de euro pentru a-şi exercita influenţa asupra fostului ministru al Comunicaţiilor Gabriel Sandu, precum şi asupra altor persoane din Guvern, în scopul de a asigura firmelor susţinute de martori adjudecarea unui contract de închiriere produse educaţionale Microsoft.

"În acest context, în a doua jumătate a anului 2014, în timp ce se efectuau cercetări legate de aspectele menţionate mai sus, cunoscând că suma de 500.000 euro pe care ar fi primit-o în contul personal în cursul anului 2011 reprezenta o parte din suma de 9.000.000 euro, menţionată mai sus, în vederea creării unei aparenţe de legalitate, inculpatul ar fi disimulat adevărata natură a provenienţei acesteia prin încheierea cu unul dintre martori a unui contract de împrumut fictiv", precizează DNA, potrivit Agerpres.

Dosarul „Colectiv” se apropie de final. Judecătorii au rămas în pronunțare

Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au rămas în pronunţare, marţi, în dosarul "Colectiv", în care fostul primar al Sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone a fost condamnat în primă instanţă la 8 ani şi 6 luni de închisoare pentru abuz în serviciu, transmite Agerpres. Marţi, magistraţii le-au dat termen avocaţilor o săptămână pentru a depune concluzii scrise pentru clienţi lor, menţionând că soluţia va fi amânată, fără a preciza o dată când vor pronunţa decizia finală.

Luni, apărătorii celor judecaţi în acest dosar au solicitat instanţei achitarea sau aplicarea unor pedepse mai blânde, apreciind că procurorii ar fi greşit când au decis trimiterea în judecată a clienţilor lor, dar şi magistraţii Tribunalului Bucureşti, când au pronunţat pedepse cu executare (citește continuarea AICI).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel