Aplicația TikTok a încetat să funcționeze pentru cei 170 de milioane de utilizatori americani sâmbătă seara, cu doar câteva ore înainte ca o lege care interzice platforma pe motive de securitate națională să intre în vigoare duminică. Americanii au început deja să folosească programe care le schimbă adresa IP pentru a putea accesa în continuare TikTok. Însă, rețeaua a revenit în SUA duminică după-amiază.
UPDATE: Reţeaua de socializare TikTok a anunţat duminică după-amiază că lucrează la restabilirea accesului la aplicaţia sa în SUA, după ce o oprise odată cu intrarea în vigoare a unei legi care obligă compania chineză ce o deţine să-şi vândă aplicaţia pentru SUA, relatează AFP.
Într-un mesaj postat pe reţeaua de socializare X (fostul Twitter), TikTok i-a mulţumit preşedintelui ales Donald Trump pentru că a asigurat furnizorii de servicii de internet şi magazinele de aplicaţii că nu li se vor aplica sancţiunile prevăzute de respectiva lege.
---
Donald Trump a scris pe Truth Social doar două cuvinte, cu doar câteva ore înainte de învestirea pentru al doilea mandat: „SAVE TIKTOK!” („Salvați TikTok!”).
Anterior, Trump declarase că va acorda „cel mai probabil” o prelungire de 90 de zile pentru interdicție, imediat după ce va prelua mandatul luni. Această promisiune a fost citată de TikTok într-un mesaj adresat utilizatorilor săi.
„O lege care interzice TikTok a fost adoptată în SUA. Din păcate, asta înseamnă că nu mai puteți folosi TikTok momentan. Suntem norocoși că președintele Trump a indicat că va colabora cu noi pentru a găsi o soluție în vederea reinstituirii TikTok odată ce va prelua mandatul. Vă rugăm să rămâneți conectați”, se arăta într-un mesaj afișat utilizatorilor, în timp ce aplicația dispărea treptat din magazinele Apple și Google sâmbătă seara.
Chiar dacă situația este temporară, închiderea fără precedent a TikTok, deținută de compania chineză ByteDance, are implicații ample asupra relațiilor dintre SUA și China, asupra politicii interne americane, asupra pieței de social media și asupra milioanelor de americani care depind de această aplicație atât din punct de vedere economic, cât și cultural.
Statele Unite nu au mai interzis niciodată o platformă majoră de social media. Legea adoptată cu o majoritate covârșitoare în Congres oferă viitoarei administrații Trump autoritatea de a interzice sau de a forța vânzarea altor aplicații deținute de companii chineze.
Aplicații precum CapCut (pentru editare video) și Lemon8 (o platformă socială de lifestyle), tot deținute de ByteDance, au fost de asemenea închise și eliminate din magazinele de aplicații din SUA începând de sâmbătă seara.
„Extinderea cu 90 de zile este ceva ce vom face cel mai probabil, pentru că este oportună”, a declarat Trump pentru NBC. „Dacă decid să fac acest lucru, probabil voi anunța luni.”
Nu este clar dacă vreun utilizator din SUA mai poate accesa aplicația, dar aceasta a încetat să funcționeze pentru mulți utilizatori, iar cei care au încercat să acceseze TikTok printr-o aplicație web au primit același mesaj: TikTok nu mai funcționează.
TikTok, care a captivat aproape jumătate din populația americană, a sprijinit afaceri mici și a modelat cultura online, avertizase vineri că va fi întreruptă în SUA duminică, dacă administrația lui Joe Biden nu oferă asigurări companiilor precum Apple și Google că nu vor fi sancționate odată ce interdicția intră în vigoare.
Conform legii adoptate anul trecut și confirmate vineri de Curtea Supremă, platforma avea termen până duminică pentru a rupe legăturile cu compania-mamă din China sau pentru a înceta operațiunile din SUA, în vederea soluționării preocupărilor legate de amenințări la securitatea națională.
Casa Albă, condusă încă de Joe Biden, a reiterat sâmbătă că acțiunea depinde de viitoarea administrație.
„Nu vedem niciun motiv pentru care TikTok sau alte companii să ia măsuri în următoarele zile, înainte ca administrația Trump să preia mandatul luni”, a declarat purtătorul de cuvânt Karine Jean-Pierre.
TikTok nu a răspuns solicitărilor de comentarii cu privire la declarația Casei Albe.
Ambasada Chinei la Washington a acuzat vineri SUA că folosesc puterea statului într-un mod nedrept pentru a suprima TikTok. „China va lua toate măsurile necesare pentru a proteja cu fermitate drepturile și interesele legitime”, a declarat un purtător de cuvânt.
Incertitudinea legată de viitorul aplicației a determinat utilizatorii – majoritatea tineri – să caute alternative, precum platforma RedNote, de origine chineză. Rivalii Meta și Snap au văzut cum prețurile acțiunilor lor cresc începând cu această lună, pe măsură ce investitorii pariază pe un aflux de utilizatori și venituri din publicitate.
„Aceasta este noua mea casă acum”, a scris un utilizator într-o postare pe RedNote, marcată cu hashtag-urile „tiktokrefugee” și „tristețe”.
La câteva minute după închiderea TikTok în SUA, alți utilizatori s-au mutat pe platforma X (fosta Twitter).
„Nu mă așteptam ca ei să întrerupă TikTok. Acum sunt trist și îmi lipsesc prietenii pe care mi i-am făcut acolo. Sper să revină în câteva zile”, a scris @RavenclawJedi.
NordVPN, un serviciu popular de rețea virtuală privă (VPN) care permite utilizatorilor să acceseze internetul de pe servere din întreaga lume, a declarat că se confruntă cu dificultăți tehnice temporare. Căutările pe Google pentru termenul „VPN” au crescut brusc în minutele următoare pierderii accesului la TikTok de către utilizatorii americani.
Pe Instagram, utilizatorii se arătau îngrijorați dacă vor mai primi produsele comandate pe TikTok Shop, zona de e-commerce a platformei video.
Firmele de marketing care depind de TikTok au pregătit rapid planuri de rezervă, în ceea ce un executiv a descris drept un „moment de criză”, după luni întregi în care se presupunea că o soluție va fi găsită pentru a menține platforma activă.
Au existat semnale că TikTok ar putea reveni însă sub administrația Trump, care a declarat că dorește să urmeze o „rezoluție politică” a problemei și, luna trecută, a cerut Curții Supreme să amâne aplicarea interdicției.
CEO-ul TikTok, Shou Zi Chew, intenționează să participe la inaugurarea prezidențială și la un miting al lui Trump duminică, potrivit unei surse citate de Reuters.
Mai multe companii s-au arătat interesate de preluarea TikTok, inclusiv fostul proprietar al Los Angeles Dodgers, Frank McCourt. Potrivit unor rapoarte, Beijingul ar fi purtat discuții pentru a vinde operațiunile TikTok din SUA către miliardarul Elon Musk, în timp ce ByteDance a negat aceste informații.
Startup-ul american Perplexity AI a depus sâmbătă o ofertă de fuziune cu TikTok SUA, conform unei surse familiarizate cu planurile companiei. Perplexity ar urma să creeze o nouă entitate combinând TikTok SUA cu alți parteneri.
Compania ByteDance este deținută în proporție de aproximativ 60% de investitori instituționali precum BlackRock și General Atlantic, în timp ce fondatorii și angajații dețin 20% fiecare. ByteDance are peste 7.000 de angajați în SUA.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News