Donald Trump a anunțat taxe vamale de 25% asupra aluminiului şi oţelului care intră în SUA începând de luni.
Președintele american Donald Trump a anunțat că Statele Unite vor impune de luni taxe vamale de 25% asupra aluminiului şi oţelului care intră în ţară, transmite Agerpres, citând AFP.
"Tot oţelul care soseşte în Statele Unite va avea taxe vamale de 25%", a declarat şeful statului în avionul prezidenţial, potrivit elementelor raportate de reporterii prezenţi la bordul avionului care îl transportă la New Orleans pentru a asista la finala Ligii profesioniste de fotbal american.
El a adăugat că acelaşi nivel de tarife se va aplica şi aluminiului. În plus, liderul de la Casa Albă a mai indicat că va anunţa "marţi sau miercuri" "taxe vamale reciproce", cu scopul de a alinia impozitarea produselor care intră în Statele Unite cu modul în care produsele americane sunt taxate în străinătate.
"Dacă ei ne taxează cu 130% şi noi nu îi taxăm, nu va rămâne aşa", a mai afirmat Donald Trump.
"Acest lucru nu va afecta toate ţările, deoarece unele impun aceleaşi taxe vamale ca şi noi. Dar cei care profită de Statele Unite vor fi răsplătiţi pe măsură", a adăugat el.
Precizăm că ce la învestirea lui Donald Trump, în ianuarie, taxele vamale se află în centrul politicii sale economice şi diplomatice, văzute ca un mijloc de reducere a deficitului comercial al Statelor Unite, dar şi ca o pârghie pentru negocierile cu ţările vizate.
De marţi, produsele din China s-au scumpit prin taxe vamale suplimentare de 10% - măsură la care Beijingul a decis să răspundă cu suprataxe ţintite asupra anumitor produse americane din 10 februarie.
Exporturile din Mexic şi Canada spre Statele Unite urmau iniţial să se confrunte cu taxe vamale (de 25%) începând de marţi. Dar Donald Trump le-a acordat în ultimul moment o amânare de o lună, după ce a primit angajamente de a consolida securitatea frontierelor.
După anunțul lui Trump, preşedintele Franței, Emmanuel Macron, le-a cerut europenilor, într-un interviu difuzat duminică la CNN, să fie pregătiţi să răspundă posibilelor taxe vamale impuse de SUA, notează AFP.
"Cred că trebuie să fim pregătiţi (...) să reacţionăm. Dar cred că, mai mult decât atât, UE trebuie să fie pregătită să apere ceea ce vrea şi ce are nevoie", a spus Emmanuel Macron într-un interviu înregistrat joi şi difuzat duminică.
"Când mă uit la situaţie, prima mea întrebare pentru Statele Unite este: Care este prima voastră problemă? Este UE? Nu cred acest lucru. Prima voastră problemă este China", a afirmat preşedintele francez, amintind că UE este "aliatul" Statelor Unite.
"Dacă doreşti ca Europa să investească mai mult şi să se angajeze în securitate şi apărare (...) cred că este în interesul Statelor Unite să nu se lege de Europa şi să nu o ameninţe cu taxe vamale", a continuat el.
Președintele francez a avertizat, de asemenea, asupra consecinţelor unei astfel de măsuri pentru americani: "Dacă veţi impune taxe vamale în mai multe sectoare, aceasta va duce la creşterea preţurilor şi va crea inflaţie în Statele Unite".
Noul preşedinte american, Donald Trump, agită de câteva săptămâni spectrul războaielor comerciale şi a sugerat că Uniunea Europeană va fi în curând afectată de taxe vamale. "UE ne-a tratat foarte rău", le-a declarat el jurnaliştilor la sfârşitul lunii ianuarie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News