Trevor Francis, fost component al formației „Nottingham Forest", a murit la vârsta de 69 de ani în Spania.
„Nottingham Forest este profund întristată să afle de decesul lui Trevor Francis, de două ori câştigător al Cupei Campionilor Europeni. O adevărată legendă Forest care nu va fi niciodată uitat”, a scris Forest pe Twitter.
Trevor Francis, primul jucător insular transferat pentru o sumă ce depășea un milion de lire sterline, cucerind două Cupe ale Campionilor Europeni și jucând de 52 de ori pentru naționala Albionului (12 goluri) în anii ’70-’80, s-a stins în Spania, fiind găsit fără suflare în apartamentul său din Marbella. Cauza decesului, anunțată de familie, stop cardiac.
Alături de „pădurari”, a atins maximum. Doi ani la rând, 1979 și 1980, a câștigat Cupa Campionilor. În primul sezon, Francis a marcat golul victoriei în finala cu Malmo (1-0). În al doilea, Nottingham a învins-o pe Hamburg cu același scor.
„Suntem profund întristaţi de această veste. A marcat 12 goluri, inclusiv două la Campionatul Mondial din 1982, pentru Three Lions între 1977 şi 1986. Toate gândurile noastre se îndreaptă către familia, prietenii şi fostele sale cluburi„, a scris Federaţia Engleză de Fotbal pe Twitter.
Francis a debutat pentru Birmingham în 1970, când avea 16 ani. În 1971, a devenit cel mai tânăr jucător care a marcat de patru ori într-un meci în istoria Football League, într-o victorie cu 4-0 împotriva lui Bolton.
Trevor Francis a mai evoluat la Sampdoria, unde a câştigat Cupa Italiei, Atalanta, Rangers şi Queens Park Rangers, unde a fost jucător-manager. Regretatul fotbalist s-a mutat la Sheffield Wednesday în 1990 şi, în cele din urmă, l-a înlocuit pe Ron Atkinson ca manager.
"Suporterii care doresc să aducă un omagiu răposatului Trevor Francis sunt invitați să semneze o carte de condoleanțe care va fi situată în apartamentul Robin Hood de la The City Ground. Fanii sunt așteptați să participe între orele 8:00 - 21:00 începând de marți încolo.
Pentru acei fani care doresc să depună omagii, a fost înființată o zonă dedicată în fața Standului Peter Taylor", scrie Notthingham Forest pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu