Doina Uricariu, despre Regele Mihai: Aceste informaţii nu circulă. Trăim cu două lucruri foarte grave

Poeta și scriitoarea Doina Uricariu, care l-a cunoscut de aproape pe Regele Mihai după 1989, a avut, miercuri seară, o intervenţie telefonică în emisiunea "România9", de la TVR 1, în cadrul căreia a spus că "trăim cu două lucruri foarte grave".

"Nu am putut din motive tehnice să fiu parte din această emisiune. Pentru că am auzit comentarii legate cât de mult îl desconsidera Hitler pe Majestatea Sa, vreau să fac doar o mică precizare, şi anume că această desconsiderare a venit după încercările lui Hitler de a se întâlni cu Majestatea Sa şi cu Regina Elena. Au fost nişte încercări destul de pline de accent. (...) A simţit că nu poate fi colaboratorul lui în niciunul dintre demersurile pe care le face. Prea mult din partea lui Antonescu s-a pedalat pe ideea că Regele era slab", a spus Doina Uricariu.

"Aceste informaţii nu circulă"

"Am descoperit atât de multe trimiteri la texte care fac istoria României adevărate. Ce experienţă am avut recitind acum aceste documente istorice este că nu se ştie mai nimic, în afara cercurilor de istorici specializaţi. Aceste informaţii nu circulă. Nici faptul că Regele, atunci când a fost operaţiunea împotriva statelor româneşti, a intervenit la preşedintele Elveţiei şi la alţi şefi de stat, nici telegramele pe care Regele le-a scris - şi lui Gorbaciov şi lui Bush - cerându-le să aibă grijă de poporul român.

O mulţime de documente care sunt în arhive nu sunt aduse la nivelul conştinţei publice. Trăim cu două lucruri foarte grave: frica de a vorbi real despre valori, necunoaşterea lor şi istoriei României", a mai spus Doina Uricariu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel