Doi bărbați au ajuns la spital după ce au încurcat țuica cu formolul

Imagine de Michal Křenovský de la Pixabay
Imagine de Michal Křenovský de la Pixabay

Doi bărbați au crezut că se cinstesc cu țuică, dar au băut formol. 

Doi bărbați au ajuns la Unitatea Primiri Urgențe Suceava, sâmbătă seară, intoxicați cu formol. În timp ce lucrau cu ziua la un fermier, cei doi au găsit o sticlă într-o anexă și au băut din ea, crezând că este țuică, potrivit Monitorul de Suceava.

Sâmbătă, în jurul orei 18.30, polițiștii de la Secția Rurală Adâncata au fost sesizați prin 112 de către un bărbat din Hănțești, care a relatat că doi bărbați care au lucrat la reconstrucția podețului din fața casei sale au băut formol.

Un localnic de 64 de ani și un tânăr de 37 de ani, din Botoșani, au venit sâmbătă la lucru pe proprietatea fermierului, în satul Hănțești. Spre seară, în jur de ora 18.00, în timp ce proprietarul era pe imaș, împreună cu soția, pentru a aduce vitele acasă, cei doi au găsit în anexa din curtea locuinței o sticlă din material plastic de 500 ml. Aceștia au băut aproximativ 30 de mililitri din lichid până au sesizat că nu este vorba de țuică.

Proprietarul și-a dat seama că muncitorii au băut formol și a sunat la 112

Revenit acasă, proprietarul a observat că cei doi se simt rău. Muncitorii i-au spus omului din ce sticlă au băut, iar proprietarul și-a dat seama imediat că este vorba de formol – 24%. Omul a sunat la 112, alertând poliția și două echipaje SMURD.

Unul dintre bărbați a refuzat inițial transportul la spital, fiind convins până la urmă de personalul SMURD că nu este de joacă ce s-a întâmplat. Cei doi au fost diagnosticați la spital cu intoxicație involuntară cu formol, rămânând în spital pentru supraveghere.

Proprietarul gospodăriei le-a declarat polițiștilor că deținea formol pentru uz veterinar.  

Polițiștii au deschis dosar penal pentru infracțiunea de „vătămare corporală din culpă” și continuă cercetările, scrie Monitorul de Suceava.

Incidente similare

Un ieșean a ajuns în comă la spital, după ce ar fi băut energizant

În 2017, un echipaj medical a fost solicitat de urgenţă la locuinţa unui tânăr din Iaşi care ar fi băut energizant. S-au început imediat manevrele de resuscitare, scria bzi.ro, ulterior fiind transportat la UPU de la Spitalul Sf. Spiridon din Iaşi. În Unitatea de Primire Urgenţe, tânărul a făcut infarct miocardic şi a fost transferat la Institutul de Boli Cardiovasculare.

„Familia ne-a spus că nu se ştia bolnav. Pur şi simplu a căzut din picioare. Pacientul a fost găsit în stop cardio-respirator la domiciliu. A fost resuscitat şi în UPU a făcut infarct miocardic. Pacientul era consumator cronic de energizante. Consumă zilnic această băutură. Aceste energizante conţin substanţe de tip amphetamine care determina vasoconstrictie, cresc tensiunea arterială provoacă tahicardie şi cresc necesarul de oxigen al miocardului", declara atunci prof. dr. Diana Cimpoeşu, şefa UPU-SMURD de la Spitalul Sf. Spiridon.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri





Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt1
YesMy