Dogecoin a scăzut puternic după ce Elon Musk a spus, în glumă, că este „o păcăleală”

Foto ilustrativ / Imagine de Alesia Kozik de la Pexels
Foto ilustrativ / Imagine de Alesia Kozik de la Pexels

Dogecoin, a patra criptomonedă după valoarea de piață, a scăzut puternic după ce, sâmbătă seară, Elon Musk a spus în glumă că este „o păcăleală”. 

Sâmbătă seară, Dogecoin a scăzut puternic după ce atinsese o valoare record în timpul zilei. Declinul a început în timpul apariției lui Elon Musk la „Saturday Night Live”, când milionarul a afirmat, în glumă, că a patra criptomonedă după valoarea de piață este, de fapt, „o păcăleală”, scrie Bloomberg

Dogecoin atinsese 73 de cenți pe unitate anterior. În timpul emisiunii, a scăzut până la 51,4. 

Elon Musk, gazda emisiunii „Saturday Night Live”, a fost rugat de numeroase ori în timpul segmentului „Weekend Update” să explice ce este Dogecoin. A enumerat o serie de informații despre criptomonedă și, după ce a fost întrebat dacă Dogecoin este „o păcăleală”, Elon Musk a răspuns „Da, e o păcăleală”. 

Gluma lui Elon Musk a venit după ce milionarul a ajutat Dogecoin să crească vineri și sâmbătă, postând pe Twitter o imagine în care a inclus și un câine Shiba Inu - imaginea criptomonedei, pe platoul Saturday Night Live.

Dogecoin, o criptomonedă pornită în glumă în 2013, a crescut cu peste 20.000% în ultimul an. Creșterea a fost încurajată de Elon Musk, Mark Cuban, Snoop Dogg și Gene Simmons.

Potrivit Indicelui Miliardarilor Bloomberg, Elon Musk este al doilea cel mai bogat om din lume, cu o avere estimată la 183,9 miliarde de dolari.

Dogecoin a crescut cu 20% într-o singură zi, în aprilie

 

După ce fanii au declarat ”Ziua Dogilor” pe 20 aprilie, pe rețelele de socializare, toate criptomonedele Dogecoin aflate în circulație ajunseseră să valoreze mai mult de 53 de miliarde de dolari.

Prețul unei singure monede Dogecoin a crescut atunci cu 20%, într-o singură zi. Pe Twitter și Reddit, entuziaștii criptografici au postat meme cu logo-ul Dogecoin, un câine Shiba Indu, cu hashtagul #DogeDay și #Doge420, scria CNN Business

Anterior, prețul Dogecoin s-a dublat după ce CEO-ul Tesla (TSLA), Elon Musk, cel mai proeminent susținător al monedei, a postat un mesaj pe Twitter.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

STIRE RECOMANDATA

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy