DOCUMENT trimis Ursulei von der Leyen, pentru desființarea Secției Speciale

FOTO AGERPRES / EPA
FOTO AGERPRES / EPA

Peste 18.000 de oameni care au semnat o petiție, inițiată de un ONG, și care vor desființarea Secției Speciale, i-au trimis o scrisoare președintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, prin care îi cer să aibă în vedere demersul lor când discută cu Guvernul României în cadrul MCV.

Comunitatea Declic a transmis o scrisoare deschisă președintelui CE, Ursula von der Leyen, ca urmare a petiției semnate de peste 18.000 de cetățeni, și îi cer să aibă în vedere aspectele sesizate atunci când vor fi discuții oficiale cu reprezentanții Guvernului României, în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare, în legătură cu desființarea Secției de Investigare a Infracțiunilor din Justiție.

„Prin programul de Guvernare, PNL a prioritizat desființarea Secției de Investigare a Infracțiunilor din Justiție. Ulterior, după ce a preluat guvernarea, ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a anunțat public că va desființa Secția doar prin proiect de lege dezbătut în Parlamentul României. În luna februarie, Ministerul Justiției a comunicat finalizarea proiectului de lege și a programat o dezbatere publică. Apoi, dezbaterea a fost amânată, până la învestirea unui nou Guvern PNL. A urmat pandemia, iar proiectul de lege privind desființarea SIIJ nu a mai fost dezbătut public. În data de 29 aprilie 2020, Comunitatea Declic a trimis o corespondență oficială către Ministerul Justiției, în care a cerut informații despre reluarea dezbaterii publice. Pe 12 mai, Ministerul Justiției a răspuns, prin e-mail, că proiectul de lege se află în curs de elaborare și analiză, dezbaterea publică fiind suspendată. Astfel, un proiect despre care eram informați în luna februarie că este finalizat, 3 luni mai târziu se afla în elaborare și analiză. Am fost invitați să trimitem propunerile prin e-mail, urmând ca dezbaterea să se reia la o dată ulterioară, nestabilită”, explică Declic istoricul urmat în vederea desființării SIIJ.

Totodată, Declic arată că, după ce membrii comunității au arătat public că PNL nu respectă propriul program de guvernare și menține în viață Secția Specială, în 11 iunie au fost contactați de reprezentanții Ministerului Justiției, care i-ar fi informat că „în cursul săptămânii viitoare va fi anunțată data unei dezbateri publice având ca obiect proiectul” de desființare al SIIJ.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel