€ 5.0919
|
$ 4.3707
|
Curs valutar: € 5.0919
|
$ 4.3707
 

DNA - URMĂRIRE PENALĂ 9 MINIȘTRI. Reacţia lui Ponta la ancheta mamut

ponta_andronescu_97385900
 

 Premierul Victor Ponta a declarat, referitor la ancheta DNA care vizează 9 foşti miniştri în dosarul Microsoft, că justiţia trebuie să-şi facă...

 \"Singurele informaţii pe care eu le am sunt cele pe care le-am şi prezentat public, constatate de Corpul de Control al primului-ministru, referitoare la nereguli grave şi ilegalităţi comise de către miniştrii Funeriu şi Vreme, dacă nu mă înşel. Alte lucruri nu cunosc şi nu pot să comentez\", a mai spus Ponta, aflat în SUA, conform Mediafax.

DNA cere aviz de la preşedinte, Senat, Camera Deputaţilor şi Parlamentul European pentru începerea urmăririi penale în cazul a nouă foşti miniştri care în perioada mandatelor ar fi săvârşit infracţiuni, în cazul licenţelor Microsoft pentru şcoli.

Direcţia Naţională Anticorupţie a fost sesizată la data de 5 iunie 2013 de către Corpul de Control al Primului – Ministru, ca urmare a acţiunii de control efectuată la Ministerul pentru Societatea Informaţională şi la Ministerul Educaţiei Naţionale, în legătură cu închirierea de licenţe educaţionale.

DNA, lovitură grea pentru PSD, la Strasbourg

 
 
 
 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close