DNA: Horia Tiseanu, primar Câmpina, trimis în judecată

 Primarul municipiului Câmpina, Horia Tiseanu, a fost trimis în judecată de DNA Ploieşti pentru abuz în serviciu, trafic de influenţă şi instigare la delapidare în formă continuată, o parte dintre acuzaţii vizând cumpărarea nelegală a unui autoturism cu dotări de lux care a fost folosit personal şi exclusiv de acesta.

Potrivit unui comunicat al DNA, în acelaşi dosar au fost deferiţi justiţiei Gheorghe Ecatrinescu, data faptei director economic în cadrul Primăriei Câmpina, pentru abuz în serviciu, Carmen Gheorghe, la data faptei director executiv în cadrul Poliţiei Locale Câmpina, pentru complicitate la abuz în serviciu, şi Costin-Octavian Micu, reprezentant legal al unei societăţi comerciale, pentru complicitate la abuz în serviciu. 

Procurorii spun că, în perioada iulie 2014 - iulie 2015, Tiseanu, beneficiind de ajutorul celorlalţi inculpaţi, a dispus în mod nelegal achiziţionarea unei maşini marca Opel Insignia, în scopul folosirii personale şi exclusive. 

Maşina care avea dotări de lux a fost cumpărată din fondurile alocate Poliţiei Locale Câmpina, deoarece, potrivit legii, primăria nu avea dreptul de a face o astfel de achiziţie pentru folosinţa proprie, precizează sursa citată. 

"Pentru a păstra o aparenţă de legalitate au fost întocmite două facturi pentru cumpărarea autoturismului, ambele emise de societatea reprezentată de inculpatul Micu Costin-Octavian, în valoare totală de 131.600,66 lei (din care dotări suplimentare, de lux, în suma de 51.798,46 lei). Ulterior, documentele respective au fost înregistrate în contabilitatea instituţiei publice în conturi separate, cu consecinţa aparentei respectări a pragului valoric legal de 18.000 de euro, în contextul în care s-a considerat că o achiziţie în această limită ar fi fost legală (este de menţionat că potrivit O.U.G. 34/2009, cu completările ulterioare, instituţiilor publice li se interzisese la acea dată dreptul de a achiziţiona autoturisme)", se menţionează în comunicat. 

Totodată, procurorii spun că Tiseanu i-a determinat, în perioada iulie 2010 - iulie 2015, pe angajaţii unei unităţi aflată în subordinea Primăriei Câmpina să-i remită din gestiunea unităţii, un număr de 1.409 bonuri valorice carburant a câte 50 lei fiecare, în valoare totală de 70.450 lei, aferentă cantităţii de 12.347,4 litri carburanţi, cantitate folosită în interesul personal al acestuia. 

Prin aceste demersuri a fost creat un prejudiciu Primăriei Câmpina în sumă totală de 122.248,46 lei (compusă din suma de 51.798,46 lei - dotări suplimentare şi cei 70.450 lei reprezentând contravaloarea combustibilului), relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel