DNA cere control judiciar pentru Lia Olguța Vasilescu

DNA solicită judecătorilor ca primarul municipiului Craiova, Lia Olguța Vasilescu, să fie pus sub control judiciar. 

Procurorii DNA au solicitat Tribunalului Bucureşti luarea măsurii controlului judiciar faţă de Lia Olguţa Vasilescu pe motiv că edilul a încercat discreditarea unui martor denunţător din dosarul în care a fost trimisă în judecată pentru infracţiuni de corupţie.

Anunțul vine după ce primarul Craiovei a postat pe Facebook documente din dosarul în care a fost trimisă în judecată pentru luare de mită, spălare de bani şi folosirea autorităţii sau influenţei în scopul obţinerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

Redăm integral comunicatul DNA:

"Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția Judiciară Penală au solicitat Tribunalului București luarea măsurii preventive a controlului judiciar față de inculpata VASILESCU LIA OLGUȚA, trimisă în judecată pentru infracțiuni de corupție și asimilate corupției (vezi comunicat 1030/VIII/3 din 19 iulie 2016).

De asemenea, procurorii au solicitat stabilirea, de către instanță, a unor măsuri și obligații prevăzute de Codul procedură penală, între care și aceea de a nu se apropia de persoane anume desemnate de organul judiciar și să nu comunice cu acestea direct sau indirect, pe nicio cale.

Cererea procurorilor adresată Tribunalului București a fost formulată pentru următoarele motive:

În intervalul de timp consecutiv înregistrării cauzei pe rolul instanței și după primirea actului de sesizare, inculpata Vasilescu Lia Olguța a postat selectiv, pe pagina sa dintr-o rețea de socializare, acte din dosarul de urmărire penală, apoi i-a invitat pe simpatizanții săi să facă aprecieri asupra probelor.

Această acțiune a inculpatei a generat în mass-media, în perioada 30.07.2016 – 31.07.2016, ample reacții în legătură cu postările efectuate.

În concret, inculpata a încercat discreditarea martorului denunțător, publicând o fotografie a acestuia și formulând comentarii în legătură cu credibilitatea afirmațiilor acestuia. Ca urmare, martorul a fost jignit sau amenințat cu moartea de sute de persoane care au postat pe pagina de socializare a inculpatei Vasilescu Lia Olguța. În aparență aceasta a intervenit în discuții cerând decență, dar tot inculpata i-a incitat pe cei care comentau.

O altă apreciere relevantă în poziția adoptată de inculpată este cea referitoare la alți martori audiați în timpul urmăririi penale, potrivit căreia susținătorii săi vor avea posibilitatea, în continuare, în mediul ales pentru comunicare de inculpată, să îi cunoască pe oamenii de afaceri care ar fi denunțat-o calomnios, sugerând astfel indirect că va face publice date despre aceștia.

Astfel, începând cu 30.07.2016, inculpata s-a plasat în spațiul public virtual și, în acest cadru, diferit de cel legal processual, într-un mod agresiv ca limbaj, și-a făcut apărări, a invocat excepții și cereri. În raport cu realitatea cauzei, respectiv că faptele reținute în sarcina sa se bazează pe probe temeinice, alegerea spațiului virtual public ca opțiune procesuală pentru invocarea de cereri și excepții, criticând probele administrate, legalitatea și temeinicia lor, este incompatibilă și contrară dispozițiilor procesual penale.

La data de 3 august 2016, prin intervenția sa la un post de televiziune, inculpata a exprimat o poziție prin care s-a apărat în aceeași manieră și a continuat să supună un alt cadru decât cel procesual și unei altfel de analize decât cea a judecătorului, dosarul în care s-a dispus trimiterea sa în judecată, aflat în prezent pe rolul Tribunalul București.

În concluzie, procurorii apreciază că luarea măsurii controlului judiciar s-ar impune ca o garanție a bunei desfășurări a procesului penal, măsură proporțională cu gravitatea acuzațiilor formulate în dosarul penal și conduita procesuală a inculpatei.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție."

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play




Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy