Directoarea şi educatoarele grădiniţei 'Micul Regat', condamnate definitiv

Directoarea grădiniţei 'Micul Regat' din Constanţa şi mai multe educatoare au fost condamnate, miercuri, definitiv, la închisoare cu suspendare de Curtea de Apel Constanţa.

Ele au fost condamnate pentru purtare abuzivă şi complicitate la această infracţiune. Instanţa a decis şi majorarea daunelor morale la câte 10.000 euro către minorii afectaţi. Potrivit minutei deciziei, judecătorii "condamnă pe inculpată la pedeapsa de 1 an şi 5 luni închisoare pentru complicitate la infracţiunea de purtare abuzivă în formă continuată" şi suspendă condiţionat executarea pedepsei cu un termen de încercare de 3 ani 5 luni (prin adăugare la intervalul de 2 ani a cuantumului pedepsei aplicate).

Daune majorate

Curtea de Apel Constanţa a majorat cuantumul daunelor morale la câte 10.000 euro sau echivalentul în lei la data plăţii către părţile civile minore, prin reprezentanţi legali, obligând inculpatele la plata în solidar a acestora.

"Obligă în solidar pe inculpate, precum şi pe partea responsabilă civilmente Centrul de Educaţie şi Dezvoltare Timpurie "Micul Regat" în solidar cu inculpatele la plata către partea civilă, prin reprezentant legal, a sumei de 10.000 euro sau echivalentul în lei la data plăţii, calculat la cursul BNR din ziua plăţii", se arată în minuta deciziei.

Magistraţii mai "obligă în solidar pe inculpate, precum şi pe partea responsabila civilmente Centrul de Educaţie şi Dezvoltare Timpurie "Micul Regat" în solidar cu inculpatele la plata către partea civilă, prin reprezentant legal, a sumei de 10.000 euro sau echivalentul în lei la data plăţii".

Curtea "obligă în solidar pe inculpate, precum şi pe partea responsabilă civilmente Centrul de Educaţie şi Dezvoltare Timpurie "Micul Regat" în solidar cu inculpatele la plata către partea civilă, prin reprezentant legal, a sumei de 10.000 euro sau echivalentul în lei la data plăţii, calculat la cursul BNR din ziua plăţii".

Judecătorii au dispus, în primă instanţă, condamnarea celor cinci educatoare judecate pentru maltratarea copiilor pe care îi aveau în grijă la grădiniţa privată "Micul Regat" din Constanţa la închisoare cu suspendare cu termen de un an pentru trei dintre cadrele didactice şi un an şi jumătate pentru celelalte două, directoarea instituţiei fiind achitată.

[citeste si]

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri





Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt1
YesMy