DGPMB: Trei tineri reţinuţi după ce ar fi agresat un bărbat într-o intersecţie din sectorul 1 al Capitalei

Trei tineri au fost reţinuţi de poliţişti după ce ar fi agresat un bărbat în apropierea unei intersecţii din sectorul 1 al Capitalei.

Potrivit unui comunicat al DGPMB, transmis AGERPRES, poliţiştii au reţinut miercuri trei tineri, cu vârste cuprinse între 19 şi 25 de ani, bănuiţi de săvârşirea infracţiunii de tulburare a ordinii şi liniştii publice, faptă comisă pe raza sectorului 1.

"Luni, în jurul orei 18,00, poliţişti din cadrul Secţiei 5 Poliţie s-au sesizat din oficiu cu privire la o altercaţie produsă în zona unei intersecţii din Capitală. În urma cercetărilor şi verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că, în timp ce un tânăr de 30 de ani se afla în trafic, în apropierea unei intersecţii din sectorul 1, ar fi avut o neînţelegere cu trei bărbaţi, ocupanţii unui alt autoturism. După o şicanare în trafic, cei trei bărbaţi l-ar fi agresat fizic, acesta dezechilibrându-se şi căzând pe trecerea de pietoni, în faţa unei maşini", se precizează în comunicat.

Sursa citată menţionează că bărbaţii bănuiţi de comiterea faptei au fost identificaţi şi depistaţi miercuri, ulterior fiind conduşi la sediul subunităţii pentru audieri.

Cercetările sunt continuate de poliţişti din cadrul Secţiei 5, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 1, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tulburare a ordinii şi liniştii publice, cu cei în cauză în stare de reţinere, urmând a fi prezentaţi magistraţilor. AGERPRES

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel