Darius Vâlcov rămâne sub control judiciar

Darius Vâlcov, fostul ministru al Finanțelor, rămâne sub control judiciar după ce magistrații Curții de Apel București au respins ca nefondată contestația formulată de Vâlcov împotriva deciziei Tribunalului București care a constatat pe 20 ianuarie "legalitatea și temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar.

Conform soluției definitive a Curții de Apel București pronunțată în Camera de Consiliu, joi, 4 februarie, în dosarul având ca obiect verificarea măsurilor preventive, a fost respinsă, "ca nefondată, contestația formulată de contestatorul inculpat Vâlcov Darius Bogdan împotriva încheierii pronunțate la data de 20.01.2016 de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului București — Secția I Penală. Definitivă".

Vâlcov a fost obligat la plata sumei de 150 de lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Pe 20 ianuarie, Tribunalul București a decis că măsura controlului judiciar față de Vâlcov, trimis în judecată pentru fapte de corupție, este legală și temeinică.

Dosarul în care fostul ministru este trimis în judecată pentru luare de mită va fi trimis de la instanțele din București către Tribunalul Olt.

Darius Vâlcov este acuzat că, în calitate de primar al municipiului Slatina, a primit diferite sume de bani de la oameni de afaceri pentru derularea unor contracte între Primăria Slatina și firmele deținute de afaceriști. Contractele vizează reabilitarea termică a unor blocuri, reabilitarea centrului istoric al municipiului Slatina, extinderea și reabilitarea rețelelor de apă și canalizare în județul Olt.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel