Urmărește emisiunea live


Daniel Barbu, audiat la DNA

Daniel Barbu
Daniel Barbu

Fostul ministru al Culturii Daniel Barbu s-a prezentat marți la Direcția Națională Anticorupție. 

Daniel Barbu a fost citat de procurori pentru a fi audiat într-un dosar în calitate de martor, potrivit Agerpres. Surse judiciare spun că fostul ministru al Culturii a fost audiat ca martor în dosarul disjuns al fostului europarlamentar Adrian Severin. Daniel Barbu a fost propus pentru a da declarație procurorilor de Adrian Severin.

"Am fost întrebat dacă am participat la activitățile Institutului Social Democrat. Am spus că am participat la un număr de activități academice. (...) Eram invitat, participam la 2-3 luni odată. (...) Nu cunosc fondul dosarului", a declarat Daniel Barbu la ieșire din sediul DNA. El a precizat că persoanele care participau la activitățile institutului nu erau remunerate.

În 17 iulie, DNA a anunțat că procurorii au dispus extinderea urmării penale față de fostul europarlamentar Adrian Severin, cu privire la săvârșirea infracțiunii de complicitate la spălare de bani, în formă continuată. DNA a precizat că, în perioada martie 2007-noiembrie 2010, Adrian Severin a încheiat, fie în nume propriu, fie ca reprezentant al grupului politic din care făcea parte din Parlamentul European, un număr de 20 de contracte de consultanță cu mai multe firme create anume pentru a justifica prestarea unor servicii fictive, constând în realizarea unor studii. Ulterior, societățile comerciale respective nu au mai avut niciun fel de activitate, iar în prezent toate figurează ca fiind radiate din Registrul Comerțului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel