Dăncilă, desemnată premier. Maria Grapini: Mă bucur foarte mult

România are, pentru prima oară în istorie, o femeie prim-ministru, cu calităţi evidente, care sunt necesare pentru o astfel de funcţie, a declarat europarlamentarul S&D Maria Grapini. 

"Eu am fost una dintre membrele delegaţiei care a colaborat foarte mult cu doamna Dăncilă, prin natura faptului că era coordonatoarea delegaţiei - eu aveam patru comisii foarte importante - şi îi mulţumesc pentru încredere şi evident că ne consultam reciproc. De trei ani şi jumătate de când am lucrez cu Viorica Dăncilă am putut să constat că are câteva calităţi evidente, care sunt necesare unei funcţii de un astfel de nivel şi cred că una dintre ele este cea legată de modalitatea de comunicare şi relaţionare, pentru că am văzut conflictele în ultima perioadă în Guvern. De aici a pornit şi trebuie să fie un om care să ştie să comunice şi să realizeze munca şi în echipă şi asta a dovedit-o din plin", a afirmat Maria Grapini. 

Potrivit acesteia, un premier precum Viorica Dăncilă va fi un sprijin în relaţia României cu Uniunea Europeană. 

"Sigur, experienţa europeană o va ajuta pentru relaţia România - Uniunea Europeană şi eu sunt bucuroasă din două puncte de vedere - în sfârşit avem o femeie şi sper să fie prim-ministru - nominalizări am mai avut, dar premier femeie n-am mai avut. Iar în al doilea rând, mă bucur foarte mult că va fi un om cu care noi, eurodeputaţii, vom putea comunica foarte bine, pentru că de mult ori ne adresam Guvernului, chiar premierilor, şi nu primeam răspunsuri. Acest lucru nu cred că se va mai întâmpla", a adăugat ea.

”O mare greutate”

Potrivit europarlamentarului, Viorica Dăncilă şi-a asumat "o mare greutate", dar a arătat că nu are niciun motiv să creadă că nu va putea să ducă la bun sfârşit această sarcină. 

În ceea ce priveşte promovarea ţării noastre la Bruxelles, în cadrul mai multor acţiuni care au avut loc în ultimii ani la Bruxelles, Maria Grapini a subliniat că a avut în acest sens o viziune comună cu Viorica Dăncilă. 

"Aici am avut o viziune comună, poate am fost compatibile chiar. Noi am considerat că un europarlamentar, pe lângă atribuţiile pe care le are, de a contribui la legislaţia europeană, are şi acest rol de a promova România. Şi atunci, împreună am făcut foarte multe acţiuni, începând de la Mărţişor, Ziua Femeii, aniversarea Zilei Naţionale, foarte multe acţiuni de promovare zonală, a tradiţiilor şi folclorului, a produselor alimentare tradiţionale româneşti. Eu cred că domnia sa, în mandatul în care am lucrat împreună, pentru că a mai avut un mandat, a avut o activitate intensă. În orice caz, ştiu foarte bine că este foarte conştiincioasă, foarte muncitoare şi de multe ori s-a luptat chiar cu propriul grup din care face parte pentru anumite amendamente care să fie cu impact pozitiv asupra României. Deci, este un om care şi-a făcut treaba bine şi nu pot decât să-i doresc mult succes!", a subliniat europarlamentarul S&D Maria Grapini pentru Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel