Dan Bucura, atac dur la USR: Chiar nu vă e rușine, măi ticăloșilor?!

dan-bucura
dan-bucura

Dan Bucura reacţionează dur după ce candidatura sa ca independent la Sectorul 1 a fost contestată de către un membru USR.

"Este INADMISIBIL! Sunt revoltat și scârbit! Apucăturile USR sunt mai rele decât ale PCR și PSD la un loc!

Un membru USR de la sector 1, apropiat de candidata Clotilde Armand, mi-a contestat ieri candidatura ca INDEPENDENT! Am stat toată ziua la biroul electoral, pe holurile judecătoriei și apoi căutând avocat să mă reprezinte! O golănie specifică partidelor, politicienilor.. Credeam că doar a celor vechi, cu metehne ireversibile..

Chiar nu vă e rușine, măi ticăloșilor?! Am crezut în voi acum 4 ani, că veți reforma administrația, că veți aduce acel suflu nou, că veți ține cu poporul?! N-ați făcut nimic, ați fugit după sinecuri, atunci când ați avut ocazia, iar acum îmi blocați și mie șansa de a explica oamenilor că se poate și altfel?! În loc să îmi scriu proiectul pentru sector, în loc să stau cu oamenii pe Facebook, în loc să explic la TV sau să bat străzile sectorului, voi mă țineți în instanțe?!

Cum se poate ca exact partidul ce are ca slogan 'Jos labele de pe justiție!' să vină cu așa mizerii?! Candidatura mea fusese validată cu o zi înainte de o comisie condusă de un Procuror! Mă așteptam la așa ceva de la PSD, de la talibanii lui Ponta sau Tăriceanu! Poate chiar și de la PNL.. Dar voi, acei 'tineri avizi de libertate' ați fost primii! Rușine, din nou!', a scris Dan Bucura pe Facebook.

Bucura: Mizeria USR nu a ținut

"Oameni buni, pentru voi ceilalți, vă anunț că am reușit să rezolv totul! Mizeria USR nu a ținut. Dar din momentul ăsta, e război! Nu mai dau două parale pe acești politiceni noi! O provoc public pe doamna Clotilde Armand să vină cu mine într-o dezbatere televizată. O las să aleagă dânsa terenul. Merg oriunde! Și ca să fie și mai relaxată, îî promit că nu o întreb de problemele sale nerezolvate cu dosarul Bechtel! Eu am încredere în justiție, spre deosebire de ei..
Dar vă spun din capul locului: după alegeri i-aș fi propus în Consiliul Local să îmi fie viceprimar la Sector 1. Nu mai e cazul! Acolo e de muncă, iar ei văd că se ocupă doar cu pus piedici..

Haideți cu dezbaterea, doamnă Clotilde! Îl provoc și pe Dan Tudorache, primarul în funcție. Știu că după el fugiți.. Vă las și cu staff-ul de campanie în spate. Așa o să-l cunosc și eu pe lașul care mi-a făcut plângere, sperând să mă încurce!

PS: După ce câștig în instanță, factura pentru consultația avocatului v-o trimit la partid sau pe persoană fizică? Timpul meu pierdut nu vi-l mai imput...", transmite Dan Bucura.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Acest articol reprezintă o opinie.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel