Comisia Europeană a cerut modificarea proiectului PNRR. Dan Barna: România nu va primi bani pentru irigații

Sursă foto: Facebook Dan Barna
Sursă foto: Facebook Dan Barna

Vicepremierul Dan Barna a anunțat că România nu va primi bani pentru irigații, iar Comisia Europeană a cerut modificarea proiectului PNRR.

România nu va beneficia de fonduri europene prin Planul Naţional de Relansare şi Rezilienţă (PNRR) pentru sistemul de irigaţii, a declarat, miercuri seară, vicepremierul Dan Barna, transmite Agerpres. Acesta a precizat la TVR 1 că ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, a prezentat la Bruxelles proiectul PNRR, însă Comisia Europeană a solicitat modificarea acestuia.

"În cadrul discuţiilor şi negocierilor avute în cadrul coaliţiei cu cei trei parteneri, am căzut de acord asupra unei forme de propuneri a PNRR cu care colegul nostru Cristian Ghinea a fost la Bruxelles, a discutat acolo cu oficialii europeni, cu comisarii pe acest subiect. Unele dintre teme au fost acceptate. Despre alte teme, Comisia Europeană a spus: 'Cred că vă sunt necesare, dar nu vă dăm bani din PNRR pentru asta'. Noi avem trei miliarde pentru irigaţii. Au zis că nu este o reformă care ajută la rezilienţă după COVID, pentru că acest instrument la nivel european a fost gândit ca statele să se repună pe picioare după criza COVID şi unele teme sunt acceptate, alte teme... Nu e vorba că nu ne dau bani deloc. La unele au zis că e alocarea prea mare şi sunt dispuşi să dea sume mai mici.", a afirmat Barna.

De unde se vor lua bani pentru irigații



El a subliniat că pentru irigaţii vor fi alocate fonduri din bugetul naţional sau din fondurile structurale pe agricultură. Vicepremierul a spus, de asemenea, că există discuţii cu oficialii europeni "pentru acceptarea componentei de infrastructură".

"Avem în continuare discuţii cu acceptarea componentei de infrastructură, care pentru noi e pe viaţă şi pe moarte. E discuţia în curs. Nu au respins, dar e discuţia în curs legat de calibrare, cât să fie granturi, cât să fie împrumuturi. Pe mai multe dintre capitolele prezentate deja public şi în Parlament de colegul meu Cristian Ghinea avem astăzi pe masă punctele de vedere ale Comisiei, cu observaţii, cu lucruri de adăugat. Mâine, poimâine o să avem întâlniri în cadrul Guvernului cu miniştrii în care le prezentăm punctele de vedere ale Comisiei.", a menţionat Dan Barna.

Potrivit acestuia, până la jumătatea lunii mai va fi realizată "o formă consolidată" a proiectului PNRR, care va fi supusă aprobării Comisiei Europene. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel